Despre Rapid
Borisav Burmaz, atacant în vârstă de 23 de ani, a reușit să se remarce în sezonul trecut al Superligii, marcând șapte goluri în a doua parte a competiției. În actualul sezon, însă, jucătorul sârb nu a reușit încă să înscrie.
Într-o declarație recentă, Burmaz a făcut o comparație între fostul antrenor al Rapidului, Cristiano Bergodi, și actualul tehnician, Neil Lennon, oferind detalii despre experiențele sale sub conducerea fiecăruia, potrivit informațiilor de pe orangesport.ro.
“Cred că amândoi antrenorii sunt foarte buni. Amândoi au experiență, Bergodi avea o experiență mare în România, știa campionatul și consider că din acest motiv era mai ușor pentru el”, a afirmat Burmaz, referindu-se la avantajul cunoașterii fotbalului românesc pe care îl avea Bergodi.
În ceea ce îl privește pe Lennon, Burmaz a subliniat profesionalismul acestuia și modul intens de pregătire: “Neil este un profesionist și lucrăm din greu la antrenamentele lui. E ceea ce îmi place, fiindcă trebuie să concurăm cu fiecare coleg și cred că acesta este cel mai bun mod de a-i face pe jucători să dea totul pentru a deveni mai buni”.
Atacantul sârb a vorbit și despre impactul pe care l-au avut fanii Rapidului asupra sa, comparându-i cu suporterii echipei Steaua Roșie Belgrad: “Nu am jucat în fața suporterilor de la Steaua Roșie, dar ceea ce am experimentat aici este incredibil. Este cel mai frumos sentiment pe care l-am trăit, în special la primul meci, când am marcat la debut. A fost incredibil”.
În final, Burmaz a menționat că atât fanii din Serbia, cât și cei de la Rapid sunt “buni”, adăugând că un meci în care ambele galerii ar fi prezente ar fi “ceva senzațional”.
Urmărește DespreRapid.ro și pe Google News