Cooptarea lui Dan Șucu (60 de ani), ca investitor majoritar a reprezentat un pas important, dar a mai existat un moment, despre care nu s-a mai scris până acum, care a contribuit la dezvoltarea clubului.
Adrian Olariu: ”A trebuit să recurg la un gest limită”
Adrian Olariu, suporter al echipei din Giulești, a devenit acum șeful de securitate al clubului, după ce a vândut casa pentru a ajuta financiar echipa într-o perioadă dificilă. A fost implicat în investigațiile autorităților referitoare la „Dosarul Pyro”, un scandal recent care a afectat clubul.
În urma acestor investigații, Liviu Ungurean, liderul galeriei, și alți doi suporteri au fost reținuți pentru 30 de zile, în timp ce alți 12 sunt sub control judiciar. Președintele clubului, Daniel Niculae, este și el considerat suspect în acest caz.
”E o poveste adevărată. Toate poveștile capătă, la un moment dat, un parfum de legendă, ca în orice poveste există un sâmbure de adevăr. Adevărul e că, în momentul în care Rapid a dispărut, eu am înțeles în felul următor decizia. De asta a trebuit să recurg la un gest, d-ăsta, limită, gest de sacrificiu cum îi spuneți voi.
Eu nu l-am considerat un sacrificiu, d-asta nici nu am vorbit de el, de asta mă bucur că știu foarte puțini de el”, a spus Olariu, susține fanatik.ro.
Olariu a mai spus că perioada în care Rapid a fost în faliment a reprezentat cea mai grea perioadă din viața sa.
”Pentru mine e foarte important că oamenii care au știut de acest lucru, membrii clubului Rapid, nu au zis nimic. Domnul Copos, poate cu știință, poate fără știință, a luat hotărârea ca numele Rapid să fie șters din istoria fotbalului din România.
O echipă, un club în faliment, la 90 de ani, era sortit dispariției. Stăteam după decizia finală, dacă vă aduceți aminte, decizia falimentului s-a dat undeva la 12:01 noaptea”.
”Am fost cu gândul de a vinde casa”
Olariu a mai povestit și cum a ajuns să-și vândă casa pentru a ajuta echipa de fotbal
”În clipa aia, chestia asta îmi tot răsuna în cap. Stăteam și mă gândeam cum să dispară Rapidul? Nu are cum să dispară Rapidul. Poate dispărea Nichi Dumitriu, poate dispărea Ion Ionescu.
Cum să dispară Rapid? Anii noștri de tribuna a doua, traversatul nostru la Târnăveni. Cum să dispară toate poveștile astea?
Și unul dintre lucrurile pe care le-am făcut a fost să plecăm la drum cu altă identitate, dar necesari erau bani.
Având o promisiune că, mai devreme sau mai târziu, în conturile societății noi înființate vor intra niște bani, eu fiind cu gândul de a vinde casă, am zis că am de unde.
Și uite așa, a început povestea de un an, de la liga a 5-a, cu un suflet nepereche, care din păcate nu mai este printre noi, domnul Petre Ghenu.
Cu ajutorul domnului Adrian Dumitru, care ne-a strâns jucătorii, cu ajutorul membrilor din club, unde toți cotizam cu 250 de lei lunar.
Cu ajutorul suporterilor, care, chiar dacă nu ne numeam Rapid, au venit după noi”, a mai spus Olariu.