Începuturile și perioada interbelică (1923-1945)
Istoria clubului începe în ziua de 25 iunie 1923, când, într-o sală a școlii primare din cartierul Grivița, lucrătorii de la Atelierele Grivița au pus bazele „Asociației Culturale și Sportive CFR”.[9] Din primul comitet au făcut parte: maistrul Teofil Copaci (devenit președintele asociației), strungarii Grigore Grigoriu (devenit primul căpitan al echipei), Dumitru Constantinescu, Géza Ginzer, Tudor Petre, Franz Hladt.[10] Echipa s-a constituit în luna septembrie, după fuzionarea celor de la „Ateliere” cu cei de la „Excelsior” (care reprezenta cartierul muncitoresc „Steaua” și care avea în frunte pe Emil Dobrescu, V. Constantinescu, Gh. Mărculescu, D. Itu) și a închiriat terenul C.A.B. de la Șosea, pentru antrenamente și jocuri.[10] Primele echipamente au fost confecționate din pânză vișinie în casa lui Grigore Grigoriu, iar ghetele cu crampoane recondiționate din bocancii uzați de la Ateliere.[9]
Pe 28 octombrie 1923 echipa joacă primul său meci, împotriva celor de la Unirea Timișoara, pe care îl pierde cu 8-4.[11] Al doilea meci, disputat peste zece zile, a fost jucat împotriva Gloriei Arad, pierdut și acesta cu 2-1.[12]
Până în anul 1932 CFR joacă în campionatul Bucureștiului, neizbutind calificarea în turneul final al campionatului. În această perioadă, din conducerea echipei au făcut parte: Teofil Copaci, Grigore Grigoriu, Bozie Codreanu, iar din lotul de jucători: Stănică, Tudor, Molnar, Ștefănescu, Foran, Leoveanu, Constantinescu, Fetzko, Georgescu, Hladt, Geza, Weiss, Albert, Block, Filip, Itu I, Itu II, Pîrvulescu, Cichi, Schileriu, Svetcovschi, Oros, Ujlaki, Pop, Dobrescu I, Kelemen, Vlaiculescu, Ispas, Vintilescu, Petrovici etc.[13]
În sezonul 1932-1933 se înscrie în Divizia A, primul sezon al competiției în sistem divizionar.[14] Începând cu acest an competițional, echipa are ca bază de antrenament și loc de disputare a meciurilor oficiale terenul Giulești. Primul meci al echipei în Divizia A a fost cel cu Ripensia Timișoara, disputat la 11 septembrie 1932 și câștigat cu scorul de 3-2.[14] Primul marcator al CFR-ului de atunci în Divizia A a fost Francisc Boroș.[14] Un alt rezultat important din acest sezon a fost cel din partida cu Șoimii Sibiu, care s-a terminat cu scorul de 9-1.[14]
Locurile ocupate în clasament în cele nouă ediții organizate până în anii celui de-Al Doilea Război Mondial au fost: 2 în seria I (1932-1933), 4 în seria I (1933-1934), 10 (1934-1935), 7 (1935-1936), 2 (1936-1937), 1 în seria I (1937-1938), 6 (1938-1939), 2 (1939-1940), 2 (1940-1941).[15] În această perioadă (1932-1941), din conducerea clubului au făcut parte: V. Blaj, V. Badiu, Costică Bauer, iar ca antrenori au funcționat: Krüger, Huniade, Wana, Konrád, Schaffer și Ștefan Auer. În anul 1936 echipa își schimbă denumirea în Rapid București, fiind luată ca model formația austriacă Rapid Viena. În sezonul competițional 1937-1938 echipa se califică în finala campionatului național, după ce încheie seria pe locul 1. Finala este jucată împotriva Ripensiei Timișoara, pierzând în ambele manșe cu 0-2.
În perioada interbelică, formația feroviară s-a numărat printre echipele de top ale României, câștigând șapte Cupe ale României. Prima a fost adjudecată la 6 iunie 1935, în finala cu Ripensia câștigată cu scorul de 6-5[14], echipa CFR-ului era formată din: Theimler – Roșculeț, Ujlaki – Vintilă, Wetzer II, Cuedan – Georgescu, Barbu II, Strock, Medve, Attila.[16] Între 1937 și 1942 cucerește de șase ori consecutiv Cupa României, record neatins de altă echipă românească până în prezent.
În 1940 Rapid este prima echipă de fotbal din România care a reușit calificarea în finala unei cupe europene, Cupa Europei Centrale, nedisputată din cauza izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial.[14] După ce trecuse de Hungária FC MTK în sferturi și de Građanski Zagreb în semifinale, feroviarii aveau să-i întâlnească în finală pe cei de la Ferencváros TC.
Din loturile echipei, între 1932-1942, au făcut parte: Roșculeț, Ujlaki, Vintilă, Wetzer II, Rășinaru, Cuedan, Barbu II, Rădulescu, Bogdan, Auer, Moldoveanu, Baratky, Raffinsky, Lengheriu, I. Costea, Sipoș, Gavrilescu, Sadowski, Silvăț, Ghiurițan, Wetzer III, Florian ș.a.[17]
Feroviarii, o echipă solidă (1945–1975)
După război, echipa revine în campionatul Campionatul capitalei în ediția 1945-1946, situându-se pe în final pe locul 4. În anul competițional 1946-1947, primul sezon național oficial după încheierea războiului, echipa (redenumită din nou în CFR) încheie pe locul cinci, la două puncte distanță de locul doi și la 13 față de locul 1. În sezonul următor, 1947-1948, echipa termină pe locul trei, în spatele echipelor CFR Timișoara și ITA Arad[18], iar în sezonul 1948-1949 termină pe locul doi, la cinci puncte în spatele celor de la IC Oradea.[19] Pe 20 martie 1949, CFR București obține cea mai clară victorie din istoria sa, 12-2 cu CFR Cluj.[14][20]
În anul competițional 1950, desfășurat după model sovietic (pe sistemul primăvară-toamnă), echipa termină pe locul doi.[14] La începutul acestui sezon echipa devine Locomotiva, după decizia în urma căreia toate echipele feroviare din țară sunt nevoite să-și schimbe denumirea astfel. Prima retrogradare a venit în 1951, când ocupă locul 11[21], pierzând la golaveraj. Promovează după un an, de pe primul loc, la 10 puncte în spatele celei de-a doua clasate (Locomotiva Iași)[22] și va încheia sezonul 1953 pe locul cinci.[23] În anul 1954 retrogradează pentru a doua oară, ocupând locul 12. Revine din nou, după un singur an, în Divizia A, urmând o perioadă bună pentru echipă. În 1956 ocupă locul patru, la numai 5 puncte de prima poziție.[24]
Din sezonul 1957-1958 se revine la sistemul toamnă-primăvară, iar feroviarii termină pe la mijlocul clasamentului. În 1958 se revine la numele consacrat de Rapid. În anii următori echipa termină pe locurile 4 (1958-1959) și 10 (1959-1960).[25]
În acești ani, în lotul de jucători al echipei s-au numărat: V. Stănescu, Gh. Dungu, Gh. Demeter, D. Macri, V. Mihăilescu, C. Simionescu, N. Cristescu, I. Ruzici, C. Socec, I. Lungu, B. Marian, A. Rădulescu, A. Ferenczi, Șt. Filotti, N. Roman, Em. Avasilchioaie, D. Călin, L. Coman, A. Todor, N. Dodeanu, I. Langa, I. Olaru, S. Zeană, Gh. Milea ș.a.
Perioada anilor ’60 a fost una din cele mai bune din istoria fotbalului giuleștean. În 1961 ajunge până în finala Cupei României, unde pierde cu Arieșul Turda, scor 1-2.[26] Sezonul următor, 1961-1962, ajunge din nou în faza finală, pierzând în fața Stelei cu 1-5.
În marea majoritate a acestor ani, echipa se regăsește în plutonul fruntaș al campionatului, ocupând succesiv locurile: 3 (1960-1961), 5 (1961-1962), 8 (1962-1963), 2 (1963-1964, 1964-1965, 1965-1966)[27], culminând cu sezonul 1967 când Rapid reușește să cucerească primul titlul de campioană a României.[14] Campionatul este câștigat în ultima etapă, la Ploiești, unde trebuia să nu piardă în fața Petrolului.
După acest prim succes, în următoarele patru ediții de campionat echipa ocupă, cu excepția sezonului 1967-1968 (când ajunge și în finala Cupei României pe care o pierde în fața lui Dinamo cu 1-3 în prelungiri), poziții pe podiumul campionatului: locurile 3 (1968-1969), 2 (1969-1970) și din nou 2 (1970-1971), după care începe să alunece spre coada clasamentului: locul 10 (1971-1972) și locul 14 (1972-1973).[27] În sezonul 1971-1972 ajunge în finala Cupei României pe care o câștigă în fața Jiului Petroșani, scor 2-0.[26]
În sezonul 1973-1974 ocupă locul al 16-lea în clasament, retrogradând pentru a treia oară în Divizia B. După obicei, revine în primul eșalon după numai un an (1974-1975)[27], sezon în care ajunge până în faza finală a Cupei României. După ce trece de Dinamo, Jiul, Ceahlăul și Steaua, reușește să învingă și Universitatea Craiova în finală, scor 2-1, aducând în vitrina clubului a noua cupă a României.
Vremuri tulburi, Perioada ABBA (1975–1990)
Anii aceștia sunt cei mai negri pentru fotbalul feroviar. După ce revine din Divizia B în 1975, în sezonul 1975-1976 echipa ocupă locul 14 în campionat, iar în sezonul următor locul 16, retrogradând pentru a patra oară în eșalonul secund, unde va rămâne, de această dată, șase sezoane. În acești ani echipa, din postura de divizionară secundă, ocupă următoarele locuri în clasament: 4 (1977-1978), 6 (1978-1979), 2 (1979-1980), 3 (1980-1981), 2 (1981-1982) și locul 1 (1982-1983), ducând în această perioadă o rivalitate crâncenă cu Petrolul Ploiești și Progresul București. Revenirea în prima divizie se datorează antrenorilor Valentin Stănescu (cel care a adus și primul titlu în 1967) și Viorel Kraus și a lotului de jucători format din: Ion Gabriel, Manu, Popescu, Paraschiv, Pîrvu, Șișcă, Tiță, Iancu, Cojocaru, Ion Ion, Manea, Ad. Dumitru, Petruț, Ispas, C. Dumitriu, Avram, Damaschin, Marta, Lazăr, Koti, Săftoiu, A. Mincu, Petre Petre.
În anul competițional 1983-1984 Rapid ocupă locul 13 în Divizia A, iar în anii următori locurile: 11 (1984-1985), 8 (1985-1986), 14 (1986-1987), 13 (1987-1988). În sezonul 1988-1989 retrogradează pentru a cincea oară, ocupând locul al 17-lea. În acest an ajunge până în semifinalele Cupei României, unde o întâlnește pe Steaua, și pierde cu scorul de 2-3 în urma unui gol marcat în minutul 90
Pe 14 august 1985 Rapidul suferă cea mai severă înfrângere din campionat, pe terenul Corvinului, scor 9-0.[14] Pe 3 mai 1989 are loc Rapid-Steaua 2-8, meciul cu cele mai multe goluri primite pe teren propriu de giuleșteni.[14]
Perioada de glorie (1990–2008)
Rapid reușește cele mai importante performanțe ale sale pe plan intern și internațional. Din 1993, echipa a fost preluată de George Copos. În 1999 și 2003 a câștigat campionatul,[9] iar în 1998, 2002, 2006 și 2007 Cupa României. În 2006, Rapid s-a calificat în Cupa UEFA din postura de câștigătoare a Cupei României, și a reușit totodată calificarea în premieră în grupele acestei competiții, la al doilea sezon de când UEFA a introdus acest format pentru a doua competiție intercluburi ca importanță din Europa. Alb-vișiniii au trecut de grupe, iar în șaisprezecimi au întâlnit echipa germană Hertha Berlin, pe care au eliminat-o după 1-0 la Berlin, pe Olympiastadion și 2-0 pe „Giulești”, astfel rapidiștii ajungând în optimi. În această fază, rapidiștii au dat de o altă echipă din Germania, una din marile favorite la câștigarea Cupei UEFA în acel sezon, Hamburger SV (sau SV Hamburg), de care au trecut după 2-0 pe „Giulești” și 1-3 pe AOL Arena (rapidiștii s-au calificat datorită golului din deplasare), iar în sferturi au întâlnit Steaua, cealaltă echipă românească aflată la cea mai mare performanță în Cupa UEFA din istorie. A fost o luptă dramatică, de unde învingători au ieșit steliștii, după 1-1 în „Giulești” și 0-0 pe Stadionul Național (steliștii s-au calificat datorită golului din deplasare). A fost cea mai mare performanță europeană a echipei alb-vișinii de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Rapidiștii „deraiază” (2008-2016)
După acel sezon, situația financiară a Rapidului s-a complicat, în parte și de condamnarea penală a patronului George Copos în Dosarul Transferurilor și apoi în dosarul „Loteria”.[28][29] Performanțele au intrat și ele într-un declin, după ce în 2007–2008 terminase pe locul 3, Rapidul terminând campionatul pe locurile 7–8 de trei ori în următorii cinci ani.
La 10 mai 2013, Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a hotărât să nu acorde clubului licența pentru Liga 1 pentru sezonul 2013-2014. Pe 6 iulie Comitetul Executiv al FRF a hotărât ca în primul eșalon să participe 18 formații. Mircea Sandu a anunțat că pentru a decide cea de-a optsprezecea echipă se va disputa un baraj între Concordia și Rapid. Acest baraj a avut loc pe 13 iulie, pe Stadionul Dinamo la ora 21.00,[30] și a fost câștigat de Rapid cu 2–1.[31]
Concordia a contestat însă legalitatea acestui baraj, întrucât Rapidul nu avea licență pentru Liga I. După ce deja se disputaseră două etape, la 2 august, Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Laussane a hotărât că organizarea barajului a fost neregulamentară, iar Concordia trebuie să rămână în Liga I, iar Rapid să retrogradeze.[32]
La 17 mai 2014, Comisia de Licențiere a Federației Române de Fotbal a decis neacordarea licenței pentru sezonul 2014-2015 al Ligii 1.[33] Clubul Rapid a decis să facă recurs la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv, dar nu își putea permite suma de 30.000 de euro; aceasta a fost strânsă printr-o colectă a fanilor echipei, iar TAS a admis recursul, obligând Federația să acorde Rapidului licența pentru sezonul de Liga I.[34]
Falimentul și renașterea (2016-prezent)
În sezonul 2015–2016, Rapid a terminat pe locul întâi în Seria I a Ligii a II-a,[35] dar în condițiile în care clubul nu era redresat financiar, echipa de seniori a rămas cu doar câțiva jucători și fără antrenori. După ce o primă instanță a declarat clubul în faliment, FC Rapid nu a mai putut nici înregistra noi contracte, deci nu a putut alinia o echipă cu care să se înscrie în Liga 1 în sezonul 2016–2017.[36] Aceasta a dus la desființarea clubului. În acea toamnă, fostul director de marketing, Horia Manoliu, a înscris în liga a V-a bucureșteană, AFC Rapid, care a preluat seriile de copii și juniori și a aliniat în acea ligă o echipă bazată pe grupa de juniori născuți în 1998–1999-2000, cu care a câștigat campionatul în sezonul 2016-2017. Horia Manoliu susținea că echipa este continuatoarea fostului FC Rapid și că, prin urmare, contribuie în continuare la palmaresul acesteia.[37]
În sezonul 2017-2018, la inițiativa primăriei Sectorului 1, se înființează asociația sportivă, AS Academia Rapid, care s-a înscris in Liga a IV-a bucureșteană. Condusă de foști jucători ai Rapidului precum: Daniel Niculae (președinte), Daniel Pancu (director tehnic), Nae Stanciu (manager) și Constantin Schumacher (antrenor), Academia Rapid a fost înscrisă în liga a IV-a pe locul echipei Mișcarea CFR, un club-Phoenix fondat de susținătorii echipei.[38] În 2018, Academia Rapid a obținut dreptul să se numească FC Rapid după ce a achiziționat la o licitație brandul clubului desființat, marca și culorile, devenind astfel succesoarea de drept a FC Rapid București fondat în 1923. Relansarea echipei pe această cale a fost sprijinită de majoritatea absolută a suporterilor. Din 2017, FC Rapid a promovat consecutiv timp de două sezoane din Liga 4 în Liga 2.
În vara anului 2021, Rapid a promovat în Liga I, după șase ani de la ultima prezență pe prima scenă a fotbalului românesc. Mihai Iosif este antrenorul cu care Rapid a promovat, acesta fiind și în prezent pe banca giuleștenilor. Daniel Niculae, fostul mare jucător, a revenit în club în postura de președinte.
Sursa: Wikipedia