Fundașul stânga Andrei Borza a suferit o accidentare neașteptată la un antrenament al echipei naționale, joi, înaintea meciului amical cu Canada. Jucătorul s-a ales cu o fractură la degetul mic de la piciorul drept, după un incident neobișnuit.
Conform informațiilor, Borza a fost călcat pe picior de un fizioterapeut, care a intrat într-un joc-școală din lipsă de efectiv. În urma duelului pentru minge, degetul fotbalistului a cedat.
Accidentarea survine într-un moment important pentru tânărul fundaș, întrucât la partida cu Canada urmau să fie prezenți reprezentanți ai unor cluburi din străinătate, care doreau să-l urmărească.
Federația Română de Fotbal a transmis, printr-un comunicat oficial:
„Andrei Borza a suferit un traumatism osos la nivelul piciorului drept. Investigațiile medicale au arătat că nu poate fi disponibil pentru meciurile cu Canada și Cipru.
În locul său, selecționerul Mircea Lucescu a decis să îl cheme pe Alexandru Chipciu de la Universitatea Cluj.
Echipa națională și staff-ul îi urează lui Andrei recuperare rapidă și îl așteaptă să revină la lotul național cât mai curând”, au anunțat oficialii FRF pe rețelele sociale.
Rapid a transmis, la rândul său, un mesaj de susținere:
„Borza se va alătura mâine (n.r. pe 5 septembrie) lotului Rapidului și va efectua investigații suplimentare pentru a stabili cu exactitate diagnosticul și perioada necesară de recuperare.
Recuperare rapidă, Andrei! Te așteptăm cât mai curând pe teren!”, au scris giuleștenii pe Facebook.
Deși astfel de accidentări nu presupun, de regulă, o perioadă lungă de recuperare, specialiștii atrag atenția că vindecarea depinde de modul în care se sudează osul, existând riscul unor recidive și al durerilor persistente.
Sursa: www.digisport.ro