Înaintea meciului de campionat, antrenorul Rapidului, Costel Gâlcă, a explicat că decizia de a-l include pe Andrei Șucu în lot a fost una firească, întrucât tânărul s-a pregătit alături de echipă și a participat la cantonamentul din vară.
După partida de luni, Florin Prunea a criticat faptul că tehnicianul giuleștean nu l-a folosit pe fiul patronului nici în finalul meciului. În schimb, fostul atacant al Rapidului, Robert Niță, a lămurit situația și a dezvăluit motivul pentru care Andrei Șucu nu a debutat în confruntarea cu Dumbrăvița, câștigată cu 4-0 de giuleșteni în Cupa României.
”S-a accidentat”, a explicat Niță.
Fostul jucător al Rapidului a oferit detalii suplimentare despre situația tânărului fotbalist:
”La meciul de campionat, a fost rezervă neutilizată, iar cu Dumbrăviţa nu a fost în lot. Joi s-a accidentat la antrenament, de aia n-a fost în lot. Gâlcă l-ar fi băgat cu Dumbrăviţa. S-a accidentat următoarea zi după meciul cu Slobozia. În mod normal, va debuta după meciul cu Universitatea Craiova. Nici nu poţi să iei un copil şi să îl arunci direct, chiar dacă vorbim de fiul patronului. Eu zic că aripă joacă, i se potriveşte cel mai bine. De obicei, la categoria lui de vârstă joacă aripă dreapta, unde joacă Dobre.”
Pe de altă parte, președintele Rapidului, Victor Angelescu, a vorbit despre situația lui Drilon Hazrollaj, accidentat de mai mult timp. Oficialul giuleștean a precizat că extrema kosovară ar putea reveni pe teren după pauza internațională:
”Cred că pe Hazrollaj ne vom putea baza după pauza echipelor naționale”, a spus Angelescu, la emisiunea Fotbal Club.
Hazrollaj nu a mai jucat pentru Rapid din 17 august, când a evoluat 56 de minute în derby-ul cu FCSB. De la sosirea în Giulești, kosovarul a bifat cinci partide pentru echipa alb-vișinie, fără să marcheze.
Transferat în luna martie pentru 900.000 de euro de la Malisheva, jucătorul de 21 de ani s-a remarcat anterior în campionatul din Kosovo, unde a înscris 49 de goluri și a oferit 20 de pase decisive în 95 de meciuri.
Ajuns în lotul Rapidului în vara acestui an, Hazrollaj a impresionat în perioada de pregătire sub comanda lui Costel Gâlcă, reușind mai multe goluri în meciurile amicale. A început sezonul ca titular în SuperLigă și a fost folosit și în derby-ul cu FCSB, încheiat 2-2, însă o accidentare l-a ținut departe de teren în ultimele săptămâni.
Sursa: www.digisport.ro