UEFAntasticii revin pe teren într-un meci de gală: „Tot lotul a confirmat” » Paraschiv și Maftei au rememorat duelul istoric: „Nu cred că tragerea a fost trucată”

Cu cei doi antrenori pe bancă, Cosmin Olăroiu și Răzvan Lucescu, și cu toți jucătorii din acea perioadă confirmându-și prezența, plus surprizele Carlos Fernandez și frații Artiom și Arman Karamyan, care vor veni din SUA, cele două echipe promit un nou duel tare, la fel ca cele de pe 30 martie și 6 aprilie 2006, terminate 1-1 și 0-0, cu roș-albaștrii mergând mai departe.

Foști rivali în acea dublă, Sorin Paraschiv și Vasile Maftei au participat azi la o conferință de presă în care au vorbit despre cum va arăta întâlnirea dintre cele două echipe, dar și-au amintit și cum a fost să fie față în față în acel sfert din Cupa UEFA.

„Parcă prea repede au trecut cei 20 de ani, nu îmi vine să cred. Parcă prea repede s-a dus cariera de fotbalist. Acum rememorăm momentele frumoase. E important să avem parte de astfel de meciuri. Înseamnă că am făcut performanță și că am ajuns la un nivel foarte mare.

În acea perioadă am fost două echipe la un nivel foarte ridicat, care au făcut performanță pentru fotbalul românesc. Am mers umăr la umăr. Rapid era rivala noastră și în campionat și ne ambiționa dacă juca înaintea noastră și se califica. Era o presiune fantastică. La fel și pentru ei, când jucam noi înainte. Am mers umăr la umăr până am dat unii peste alții. Dacă nu făceam asta, era o șansă să fie o echipă românească într-o finală. A fost ceva fantastic, ce nu s-a mai întâmplat până atunci”, a spus Sorin Paraschiv.


Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.gsp.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *