Culisele „războiului” dintre Costel Gâlcă și conducerea Rapidului » Iată tabloul complet

Astfel, antrenorul a ajuns ca, înainte cu o rundă de finalul play-off-ului, să își anunțe plecarea și nu doar fiindcă echipa nu și-a atins niciun obiectiv, dar și din cauza „războiului” cu propria conducere.

Acum a spus mai multe: „Mie mi-au spus că eu n-am știut să gestionez situațiile. Dar situațiile nu se gestionează. Ca un club profesionist, trebuie să le faci de la început și pe parcurs să le reglezi. Multe trebuiau făcute, de la accidentări la orice.

Mă așteptam la mai mult de la fiecare, să luăm decizii. Știam slăbiciunile, dar n-am luat decizii. A fost bine cât am fost sus, dar după n-am luat decizii. N-am avut putere de decizie, așa că practic opinia mea nu a prea contat și s-a văzut în timp. Eu de spus am transmis, am spus opinia mea, dar dacă nu au luat-o în considerare, atunci facem altceva”.

Încă de la primele meciuri din sezonul regulat, chiar dacă giuleștenii au fost mereu în primele trei poziții, ba chiar și lideri, tehnicianul era nemulțumit de jocul echipei, de consistența ofensivă lăsând impresia că-și dorește jucători pentru întărirea compartimentelor median și de atac. Și a spus-o după mai fiecare meci.


Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.gsp.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *