Două echipe l-au vrut pe Daniel Pancu înainte să semneze cu Rapid!

Daniel Pancu (48 de ani) a avut conferința de prezentare ca antrenor al Rapidului în această seară, unde a vorbit pe seama mai multor subiecte.

”Pancone” a dezvăluit că după ce a transmis că va pleca de la CFR Cluj, acolo unde a obținut calificarea în preliminariile Conference League, de serviciile sale s-au interesat alte două echipe. Ambele sunt din străinătate, dar antrenorul nu a oferit niciun nume. În ciuda interesului respectiv, Pancu a simțit că trebuie să se întoarcă la echipa sa de suflet.

”După ce am încheiat campionatul cu CFR am venit la București și am discutat concret. M-am simțit minunat la Cluj, le mulțumesc celor de acolo pentru că am avut o colaborare extraordinară, dar am avut motivele mele pentru care am dorit să plec.

Nu a fost doar Rapid, au mai fost discuții cu două echipe din străinătate, dar au rămas la stadiul de discuții. Mă întorc la feeling. Feeling-ul meu a fost că trebuie să mă întorc la Rapid”, a declarat Daniel Pancu, la conferința de prezentare.


Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.digisport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *