George Copos (73 de ani) a fost patronul Rapidului aproximativ 21 de ani, din sezonul 1992 până în anul 2013, când a vândut clubul și s-a retras din fotbal, dar și din spațiul public.
Trei ani mai târziu, Rapidul a intrat în faliment și a fost ulterior reînființat în 2017. După câteva sezoane petrecute în eșaloanele inferioare, formația giuleșteană a revenit în SuperLigă în 2021.
De la revenirea în primul eșalon, Rapid a reușit să rămână constant în zona primelor șase echipe din SuperLigă, însă giuleștenii nu au reușit până acum să cucerească un titlu de campioană sau să obțină o calificare în cupele europene.
Acum, cu Daniel Pancu, rapidiștii speră să atingă obiectivele pe care clubul le-a tot ratat în ultimul timp.
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.digisport.ro