Încă din prima repriză, bucăți mari au început să se desprindă, iar reporterii GSP au fotografiat iarba deja avariată după doar 45 de minute de joc, în care ilfovenii au reușit să și marcheze golul de 1-0.
După ce jucătorii s-au plâns de starea ierbii de pe stadionul din capitala României, și Daniel Pancu a abordat subiectul în conferință. Suprafața a suferit în ultimele luni din cauză căldurii, dar și din cauza numărului mare de meciuri jucate, în condițiile în care și cei de la Hapoel Beer Sheva au evoluat și vor mai evolua pe Giulești în competițiile europene.
Suprafața de pe stadionul Giulești este una sintetică și a fost schimbată ultima dată în urmă cu doi ani, mai exact în septembrie 2024.
„Gazonul este de liga a treia spre a patra, în opinia mea. Este rușinos ce se întâmplă. Eu am mai trecut prin astfel de momente la Rapid. La Liga 2, pe gazonul din Regie, care din momentul în care au început ploile, Rapid a pierdut foarte multe puncte pe teren propriu, chiar dacă câștigam cu echipele cele mai bine cotate pe gazoane bune din deplasare.
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.gsp.ro