Nu mai poate să mai meargă pe stadion, din cauza vârstei și a unui diabet care i-a luat deja, pe rând, degetele de la ambele picioare. Dar asta nu i-a amputat și pasiunea de Rapid.
Chiar dacă acum simte mereu dorul de stadion, iar televizorul și rețelele de socializare, discuțiile „în familie” de pe Whatsapp, au rămas singurele link-uri cu echipa pe care o iubește necondiționat.
Obișnuit cu istoria tumultoasă a Rapidului, omul care a prins primul titlu, cel din ’67 și drumul pe jos Ploiești- Giulești, dar și numeroasele retrogradări și promovări, spune că „de data asta, la meciul cu Voluntari, parcă am fost ceva mai liniștit.
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.gsp.ro