Prin prisma parcursului de până acum, Rapid pare să aibă prima șansă în derby-ul cu FCSB din etapa a 13-a, dar Ionel Ganea (53 de ani) a lansat un avertisment: roș-albaștrii își vor vinde scump pielea, mai ales că vor evolua pe teren propriu.
Meciul mult așteptat se va juca sâmbătă, 24 octombrie, la ora 21:00. LPF o programase inițial luni, dar a revenit asupra deciziei, astfel că în tribune se anunță o atmosferă incendiară.
Potrivit lui Mihai Stoica, până la fluierul de start se vor vinde cel puțin 30.000 de bilete. Și suporterii alb-vișinii vor fi în număr mare, datorită acordului încheiat de cele două cluburi.
Chiar dacă Rapid ocupă poziția a doua și se poate lăuda cu cinci victorii consecutive, Ionel Ganea a atras atenția asupra unui aspect important: jucătorii FCSB sunt familiarizați cu suprafața de joc de pe Arena Națională, întrucât acolo își dispută toate meciurile de „acasă”.
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.prosport.ro