Alex Dobre, mesaj pentru fani: „O să fiu alături de ei mereu”

Despre Rapid

schedule
2025-10-05 | 07:44h
update
2025-10-05 | 07:44h
person
desprerapid.ro
domain
desprerapid.ro
Alex Dobre, mesaj pentru fani: „O să fiu alături de ei mereu”

Alex Dobre a analizat victoria Rapidului cu 3-1 în fața Farului Constanța, subliniind importanța succesului și motivația suplimentară oferită de posibilitatea de a urca pe primul loc în clasament.

„Mă bucur enorm de mult pentru ce am reușit în această seară împreună cu staff-ul, colegii, suporterii. Am o bucurie sufletească pentru că suntem pe primul loc”, a declarat jucătorul giuleștean la Prima Sport 1.

Fotbalistul a explicat că apropierea de vârful clasamentului a fost un factor decisiv înaintea meciului. „Ne-a motivat faptul că puteam ajunge pe primul loc, asta am vorbit înainte să ieșim pe teren, să dăm maximum, să profităm de fiecare ocazie. Să încercăm să ne dominăm adversarul în fiecare moment al jocului și se pare că am reușit să facem asta pentru o repriză”, a spus Dobre.

Mijlocașul a recunoscut că nivelul echipei a scăzut în repriza a doua. „În a doua am suferit, calitatea jocului a scăzut. Trebuie să reglăm acest lucru dacă vrem să ne menținem aici, sus. Este important să poți să și suferi, dar pentru că suntem uniți de aceea am marcat golul 3 și am câștigat jocul din această seară”, a adăugat el.

Advertisement

Dobre a vorbit și despre forma sa înainte de convocarea la echipa națională. „A devenit ca un obicei înainte de chemarea la echipa națională să termin cu un gol și mă bucur din suflet că am reușit să-mi ajut echipa și că suntem pe primul loc. Mă concentrez pe ceea ce fac la club, să scot maximum și dacă vine și convocarea cu atât mai bine, este un plus. Sper să merg acolo să aduc un plus și să câștigăm”, a afirmat fotbalistul.

Internaționalul a subliniat importanța meciului cu Austria. „Trebuie să câștigăm cu Austria, mâine mă prezint la Mogoșoaia, mă refac și încerc să fiu în forma maximă pentru meciurile următoare”, a spus el.

În final, Dobre a admis că nu s-a aflat la cel mai bun nivel de joc. „E important să intri cu o energie foarte bună, dar ca și joc nu am fost în cea mai bună formă. Puteam să fac mult mai bine și sper să o fac din ce în ce mai bine”, a recunoscut jucătorul.

Întrebat despre meciul FCSB – Universitatea Craiova, fotbalistul a evitat să se pronunțe: „Nu este în controlul meu, mă bucur pentru echipa mea în această seară.”

Sursa: www.gsp.roAMP

Advertisement

Imprint
Responsible for the content:
desprerapid.ro
Privacy & Terms of Use:
desprerapid.ro
Mobile website via:
WordPress AMP Plugin
Last AMPHTML update:
05.10.2025 - 07:47:42
Privacy-Data & cookie usage: