Pentru giuleșteni, parcursul continental a reprezentat confirmarea unui proiect construit cu răbdare de Răzvan Lucescu, într-o perioadă în care George Copos investea masiv pentru a atinge gloria europeană. La acea vreme, nimic nu era întâmplător pentru formația vișinie, definită de maturitate dar și de o identitate clară de joc: organizare defensivă de excepție, disciplină tactică și o ofensivă capabilă să înscrie în poarta oricărui adversar.
În poartă, Dani Coman devenise unul dintre cei mai constanți portari. În centrul apărării, Vasile Maftei și Marius Constantin formau un cuplu solid, în timp ce, la mijloc, experiența lui Marius Măldărășanu era completată de energia lui Nicolae Grigore.
În atac, Rapid se baza pe trei jucători complementari: experimentatul Viorel Moldovan, Mugurel Buga și Daniel Niculae. Drumul european a început din preliminarii, acolo unde bucureștenii trebuiau să își câștige locul în grupele competiției.
Rapid a început aventura europeană în Andorra, împotriva campioanei Sant Julia. Deși deplasările din preliminarii pot deveni uneori complicate pentru echipele favorite, diferența de valoare dintre cele două formații era evidentă încă dinaintea dublei.
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.gsp.ro