Ce plan are Dan Șucu pentru investițiile în fotbal și la Rapid

Rapid a redevenit o forță în Superliga odată cu venirea lui Dan Șucu la echipă. Giuleștenii ocupă locul 3 în clasament și se pot lăuda cu o victorie în derby, în fața celor de la FCSB.

Transferurile reușite, dar și managementul echilibrat, au făcut din trupa lui Bergodi o echipă care se luptă la titlu.

Șucu pregătește noi investiții

“Ai spus că la început nu ai vrut, după ai mers la un meci și i-ai dat mesaj lui Nico că te alături proiectului.

Și a povestit și Daniel Niculae că v-ați rugat de domnul Șucu. S-a lăsat atât de greu domnul Șucu?”, a întrebat Robert Niță.

“Nu poți să zic că s-a lăsat atât de greu. Pentru că, mai întâi, am avut o primă colaborare, s-a scris la vremea respectivă, pe copii și juniori.

Domnul Șucu cumpărase baza Coresi, după cum știți copiii lui fac fotbal.

Prima oară când ne-am văzut, el cumpărase baza și noi ne antrenam acolo. Am vorbit despre o colaborare pe partea de copii și juniori, fiind interesat de partea asta prin cei doi copii ai săi.

Acolo a fost o discuție foarte rapidă în care  a spus că da, își dorea să ajute și fotbalul de masă.

Să facă mai multe proiecte, pe lânga asta, nu știu dacă ar trebui să spun, să nu-l dau în vileag, planifică să cumpere foarte multe baze și în alte orașe.

În țară, să dezvolte, să investească în copii și juniori, în fotbal de masă”, a declarat Victor Angelescu.

Urmărește DespreRapid.ro și pe Google News