Rapidul, în pericol de noi procese: Bălan și Păcurar pot crea un precedent

Tiberiu Bălan și Alexandru Păcurar, foști jucători ai Rapidului, au inițiat o acțiune la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), cu sprijinul sindicatului internațional al fotbaliștilor profesioniști (FIFPRO), și așteaptă o decizie din partea instanței de la Lausanne, conform www.prosport.ro.

În cazul unui verdict favorabil, există posibilitatea ca și alți jucători să urmeze aceeași cale pentru a-și recupera banii pierduți după falimentul fostei societăți SC Fotbal Club Rapid SA.

În 2023, Tribunalul de Arbitraj Sportiv a obligat SC FC Rapid 1923 SA, condusă de Dan Șucu în calitate de acționar majoritar, să plătească suma de 600.000 de euro fostului jucător Julio Cesar, din care 400.000 de euro reprezintă valoarea contractului și 200.000 de euro penalități. În cazuri similare, Paulista a primit 800.000 de euro, iar Nemanja Milisavljvic 93.000 de euro.

Societatea actuală, condusă de Dan Șucu și Victor Angelescu, a fost recunoscută ca succesoare a SC Fotbal Club Rapid SA, care a intrat în faliment. Aceste cazuri au determinat și alți foști jucători să apeleze la instanțele sportive pentru a recupera sumele datorate conform contractelor semnate cu vechea entitate. Printre aceștia se numără și Tiberiu Bălan și Alexandru Păcurar, care au evoluat pentru Rapid în sezonul 2013-2014. În primă fază, aceștia au apelat la comisiile naționale.

„Pe scurt, în România am pierdut, am câștigat, am pierdut. Cam așa au fost comisiile de aici”, a declarat Tiberiu Bălan.

Deși nu au avut succes pe plan național, cei doi jucători nu au renunțat și au dus cazul la TAS, unde au fost sprijiniți de FIFPRO, care a acoperit costurile legale.

„După care am ajuns la TAS, iar pe noi TAS-ul și FIFPRO ne-au ajutat și cu avocatul pe care-l avem și s-au câștigat toate procesele cu ei, mergem mai departe. Din câte știu, cât de curând se va da un răspuns final… în cel mult două luni. Noi am depus în primăvară.

Nici nu contează suma, ideea e că puteau să o rezolve, jucătorii care au câștigat până acum au luat sume enorme. La noi, fiind români, s-a judecat altfel, din punctul meu de vedere a fost vorba de discriminare. Pentru că se judecă în alt stil.

Pentru proces s-au plătit 50.000 de franci elvețieni și asta îți dă încredere. Ei au plătit. Sper să nu se mai ajungă la așa ceva și să se judece cu legile în față. Știu că au fost mulți jucători care au renunțat la anumite sume pentru sume infime, au făcut înțelegeri. Noi n-am apucat”, a mai declarat Bălan în cadrul unei emisiuni ProSport Live.

Tiberiu Bălan a menționat și faptul că a discutat cu Viorel Moldovan, fost antrenor al Rapidului și actual președinte al clubului, pentru a-l convinge să urmeze același demers legal.

„Știu că mai era Viorel Moldovan, am și vorbit cu el să vină cu noi, dar dânsul a mers spre… nu știu. Probabil știa el ce urmează”, a spus Bălan.

Tiberiu Bălan a evoluat în cinci meciuri pentru Rapid în sezonul 2013-2014, marcând un gol. FIFPRO reprezintă aproximativ 65.000 de fotbaliști profesioniști din întreaga lume.