Rapid traversează o perioadă excelentă în actualul sezon al Superligii, sub conducerea lui Costel Gâlcă. După 15 etape, echipa giuleșteană se află în zona fruntașă a clasamentului, cu 32 de puncte acumulate, în urma a 9 victorii, mai multor rezultate de egalitate și unei singure înfrângeri. În funcție de rezultatul partidei dintre Petrolul și FC Botoșani, Rapid are șanse reale să încheie turul sezonului regulat pe primul loc.
Fostul antrenor al giuleștenilor, Marius Șumudică, a analizat parcursul echipei și a oferit o serie de observații după remiza, scor 2-2, înregistrată cu Universitatea Craiova.
„Rapid nu suferă în momentul de faţă în niciun compartiment. Nu suferă. Depinde doar de forma de moment a jucătorilor. Koljic e unul dintre cei mai buni atacanţi din România”, a declarat Șumudică pentru fanatik.ro.
Tehnicianul a comparat nivelul unor jucători și a evidențiat soliditatea echipei conduse de Gâlcă: „Baroan nu e un jucător care să se ridice la nivelul unei echipe care să se bată la titlu. E un jucător util, dar nu e de bătut la campionat. În schimb, Rapid e o echipă matură. Campionatele le câştigă cele mai bune apărări. Ei au luat cele mai puţine goluri. E o echipă pragmatică. Ok. Şi norocul.”
„Am mai spus-o. Să ai noroc trebuie să ajungi acolo. La unele goluri marcate ajungi acolo şi se întâmplă să ai o minge deviată. Dar în schimb Rapid arată bine şi îşi depune candidatura clară la top 3, dacă nu chiar la titlu. Rapid în momentul de faţă are şanse mari să câştige un trofeu”, a adăugat fostul antrenor al Rapidului.
În opinia sa, stabilitatea actualului lot reprezintă un punct forte: „Nu cred că trebuie să se umble la lot. Dacă se va umbla e o problemă. Au şi underi. Nu duc lipsă de nimic. În schimb, pe parcursul jocului au suişuri şi coborâşuri. Gâlcă trebuie să rezolve. El ştie cel mai bine. De mai multe ori a spus că nu au interpretat ce a cerut.”
Șumudică este de părere că antrenorul giuleștean va reuși să ducă echipa la nivelul așteptat de suporteri: „Şi aici trebuie umblat şi Costel cred că va ştii să ducă Rapid unde aşteaptă toţi suporterii. Trebuie să găsească această cheiţă să vadă de ce există diferenţe mari de intensitate, de joc, de reuşite, pe durata unui joc, pe durata mai multor jocuri.”
În final, fostul tehnician a transmis un avertisment, subliniind importanța constanței: „Dacă ei vor reuşi să ducă acelaşi nivel de joc pe parcursul celor 90 de minute cred că Rapid poate lua titlul. Asta e singura fisură. Şi ferească Dumnezeu să nu izbucnească ceva p-acolo, să nu se întâmple ceva.”
Sursa: orangesport.ro