Ardelenii și-au asigurat locul trei, cu o etapă înainte de finalul sezonului, după un parcurs impresionant, astfel că CFR ar urma să evolueze direct în preliminariile Conference League. Chiar dacă actualul său contract se va prelungi automat pentru că și-a îndeplinit obiectivul, Pancu a pus o serie de condiții pentru a rămâne în Gruia.
Mai întâi, fostul selecționer al naționalei U21 a cerut un ”upgrade” la baza de pregătire, dar și transferuri cu care să-și întărească lotul pentru sezonul următor, pe lângă faptul că nu vrea ca jucătorii săi importanți să plece de la echipă în această vară. Mai precis, condițiile sale sunt legate de investiții, dar și de o atenție sporită a conducerii cu privire la întârzierile salariale.
În ultimii ani, Neluțu Varga și-a vândut cei mai importanți jucători pentru a-și scoate banii după ratarea calificărilor în cupele europene. Cel mai probabil, asta se va întâmpla și acum, asta dacă nu va reuși să-i convingă pe elvețieni să se implice ca acționari la CFR Cluj. Este un aspect de care s-a plâns și Dan Petrescu, care s-a trezit, de mai multe ori, cu fotbaliști-cheie vânduți după prima ofertă generoasă.
Și întârzierile salariale au fost, în ultimii ani, o problemă la CFR Cluj, chiar dacă jucătorii și-au primit, mai devreme sau mai târziu, drepturile financiare. Inclusiv Mario Camora (39 de ani), de 15 ani în Gruia, a recunoscut acest lucru după ultima etapă (0-0 cu Dinamo).
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.sport.ro