Daniel Pancu a fost prezentat oficial la Rapid Bucureşti la scurt timp după despărţirea de CFR Cluj, iar numirea sa a generat reacţii în studioul Prima Sport.
Clubul giuleştean a anunţat instalarea noului antrenor prin intermediul unui videoclip publicat pe reţelele de socializare. În primele declaraţii, Daniel Pancu a vorbit despre obiectivele sale, accentuând dorinţa de a readuce Rapidul în lupta pentru trofee şi performanţă.
În cadrul emisiunii de la Prima Sport, Mihai Stoica, Sorin Cârţu şi Bogdan Cosmescu au analizat numirea lui Pancu pe banca Rapidului, discutând despre stilul său de conducere, presiunea existentă la club şi diferenţele faţă de foştii tehnicieni ai echipei.
Silviu Tudor Samuilă a ridicat întrebarea privind motivele pentru care Daniel Pancu ar putea reuşi la Rapid acolo unde alţi antrenori nu au avut succes.
„Au avut condiţii diferite unii de alţii. Infrastructură, jucători pe care s-au plătit bani grei. Depinde şi ce se va întâmpla, vor veni jucători, vor pleca… La Rapid nu au fost probleme când echipa era pe primele 2 locuri, doar după… La Rapid se ştie, trăiesc totul foarte intens.
La ce manifestări de rapidist avea Dobre, eu nu credeam că o să ajungă să fie înjurat de ei… E un grup greu Rapidul, mult, mult mai greu decât CFR!
Am stat de vorbă cu el, e clar că ştie fotbal. Discursul e cum e… Nu ştii ce să spui, că multe nu le înţelegi, dar este la polul opus faţă de Gâlcă. Gâlcă era un tip taciturn şi în timpul meciului rar îl vedeai să se manifeste, era echilibrat. Pancu e foarte impulsiv, ştim foarte bine ce episoade au fost în cariera lui, episodul Elveţia etc.”, a declarat Mihai Stoica.
La rândul său, Sorin Cârţu a subliniat faptul că Daniel Pancu cunoaşte foarte bine spiritul clubului giuleştean şi relaţia specială dintre echipă şi suporteri.
„Cunoaşte stilul ăsta al Rapidului, e pe stilul lor. Un antrenor care nu ştie ce înseamnă Rapidul, cum era Gâlcă, aude comentarii una-alta, astea te afectează, te schimbă. Pancu a crescut acolo, e din sufletul lor. Eu n-aş vrea să reuşească… (n.r. râde), adică după noi.
E un antrenor care transmite un mesaj, că e bun, că e rău, nu analizez eu. Are personalitate. Mie îmi place ca antrenor, nu sunt întâmplătoare rezultatele, să nu pierzi atât timp”, a afirmat Sorin Cârţu.
Bogdan Cosmescu consideră că noul antrenor al Rapidului are nevoie de timp pentru a demonstra că poate obţine rezultate constante în Giuleşti.
„Cred că trebuie să aşteptăm şi să vedem, nu ştiu dacă o să reuşească din prima. Eu zic că îşi pune o presiune mare el singur, trebuie prima dată să munceşti bine pentru că poţi să joci bine şi să nu vină rezultatele”, a spus Bogdan Cosmescu.