Nicolae Grigore explică de ce nu se alătură lui Daniel Pancu la Rapid: „Am plecat pe un alt drum”

Nicolae Grigore nu va face parte, cel puţin pentru moment, din staff-ul tehnic al lui Daniel Pancu la Rapid. Actualul antrenor al Gloriei Bistriţa a confirmat că a discutat cu noul tehnician al formaţiei giuleştene, însă a ales să îşi continue parcursul ca antrenor principal.

Fostul mijlocaş al Rapidului a precizat că nu consideră decizia sa un refuz adresat clubului din Giuleşti, ci o alegere legată de direcţia profesională pe care doreşte să o urmeze în cariera de antrenor.

„Cu Pancu chiar şi astă seară am vorbit… nu vede lucrurile în acest fel, ca pe un refuz. Aş fi considerat că există un refuz din partea mea doar dacă aş fi mers pe aceeaşi funcţie în altă parte. Însă eu am plecat pe un alt drum, de antrenor principal, şi mi-am dorit să-mi păstrez această linie”.

Rapid lucrează în această perioadă la formarea staff-ului tehnic pentru noul sezon, după instalarea lui Daniel Pancu pe banca echipei. Relaţia dintre Pancu şi Grigore este una apropiată, construită în perioada petrecută împreună la Rapid, atât ca jucători, cât şi ulterior în diferite proiecte tehnice.

Deşi nu va reveni acum în Giuleşti, Nicolae Grigore este convins că numirea lui Daniel Pancu poate avea un impact pozitiv asupra clubului. Acesta consideră că Rapid are nevoie de unitate la toate nivelurile pentru a rămâne în lupta pentru primele locuri.

„Sunt convins că odată cu venirea lui Daniel Pancu lucrurile vor fi mult îmbunătăţite. Sunt convins că va exista o atmosferă mult mai bună în tot ceea ce înseamnă clubul.

Sunt convins că lucrurile se vor duce în acea direcţie şi am mare încredere în ceea ce poate să realizeze Daniel Pancu probabil că asta va fi cheia care va duce Rapidul să menţină nivelul pe care l-a avut în prima parte a campionatului, acela de a fi pe locurile 1, 2, 3.

Sunt convins că lucrurile se vor duce în acea direcţie şi am mare încredere în ceea ce poate să realizeze Daniel Pancu”, a declarat Nicolae Grigore.

În ceea ce priveşte viitorul său, tehnicianul a anunţat că poartă negocieri cu Gloria Bistriţa pentru prelungirea contractului, însă până în acest moment nu a fost semnat niciun acord.

„Sunt în discuţii cu Gloria Bistriţa pentru prelungirea acordului. Nu s-a semnat absolut nimic, încă sunt discuţii. Posibil să fie Gloria Bistriţa în continuare, dar în fotbal, până nu vezi un act semnat, nu poţi spune cert ce se va întâmpla”, a mai spus Grigore.

În aceste condiţii, Daniel Pancu va trebui să identifice o altă variantă pentru completarea staff-ului tehnic al Rapidului, în timp ce Nicolae Grigore îşi continuă obiectivul de a se afirma ca antrenor principal.

Sursa: www.primasport.ro

One thought on “Nicolae Grigore explică de ce nu se alătură lui Daniel Pancu la Rapid: „Am plecat pe un alt drum”

  1. Să vezi că Gloria Bistrița nu îi prelungește contractul și când o să vrea el să vină o să găsească postul ocupat.!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *