Daniel Pancu s-a convins după patru etape: ”Sunt cei mai buni” | Sport.ro

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Daniel Pancu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Dinamo, adversara din derby-ul de sâmbătă seara, este cea mai bună formaţie din Superligă după disputarea primelor patru etape şi a subliniat că elevii săi vor avea nevoie de mai mult de un gol pentru a câştiga.

„Întâlnim mâine cea mai bună echipă a primelor patru etape. Dinamo este echipa care a marcat cele mai multe goluri, echipa care a schimbat antrenorul şi stilul de joc. Are jucători de mare calitate, rapizi şi tehnici, care au nevoie de două şuturi pe poartă pentru a marca un gol, în comparaţie de noi care avem nevoie de aproape 5 şuturi pe poartă pentru a marca o dată. 

Şi aici sunt foarte nemulţumit, suntem departe la acest capitol. Cred că e cea mai scăzută medie de goluri marcate pentru o echipă de-a mea, cred că şi Poli Iaşi marca mai multe goluri în 4 meciuri”, a afirmat el.

„Dacă vrem să obţinem ceva mâine seară va trebuie să suferim foarte mult, pentru că Dinamo este o echipă care poate pune în dificultate orice adversar din campionatul nostru. Îmi place mult Dinamo, dar avem şi noi armele noastre. Chiar dacă avem probleme şi va trebui să fiu foarte inspirat.


Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.sport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *