Reacția italienilor după ce au văzut ce s-a întâmplat la București înainte de Rapid – Genoa

Rapid și Genoa, cele două formații patronate de Dan Șucu, se întâlnesc vineri, de la ora 19:00, într-un meci amical care se joacă în Giulești, care se vede în direct la Digi Sport 1.

Gruparea din Serie A a ajuns în România în seara zilei de joi, 1 octombrie, cu o zi înaintea partidei, iar italienii au fost impresionați de cum au fost primiți pe aeroportul din București.

De asemenea, italienii au vorbit și despre atmosfera care este așteptată pe stadionul de lângă Podul Grant din cartierul Giulești. Suporterii Rapidului au cumpărat toate biletele puse în vânzare, iar partida este SOLD – OUT.

„Un meci special pentru Dan Șucu. Așteptarea în oraș este intensă. Când a sosit zborul charter al echipei lui De Rossi, mulți jurnaliști și fani așteptau în fața aeroportului. Răzvan Raț, membru al consiliului de administrație și un jucător foarte apreciat în țara sa natală, era și el așteptat cu nerăbdare. La debarcare, a fost înconjurat de un val de afecțiune. Clubul a vândut cele 12.500 de bilete pentru această partidă, demonstrând afecțiunea fanilor pentru echipa lor”, au scris jurnaliștii de la Tutto Mercato Web.


Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.digisport.ro