Reghecampf, premieră spectaculoasă după mai bine de un deceniu: se confirmă ce a spus Gigi Becali! | Sport.ro

Gigi Becali a aruncat milioane pe transferuri, în ultimele sezoane, dar cea mai bună mutare pe care a realizat-o n-a venit în perioada mercato, ci luna trecută, când l-a înlocuit pe Marius Baciu cu Laurențiu Reghecampf.

Dintr-o formație în derivă, cu o singură victorie în ultimele opt etape înaintea plecării lui Baciu, FCSB a ajuns acum la trei meciuri câștigate la rând. Iar dacă jocul n-a impresionat, în victoriile chinuite cu Oțelul (1-0) și cu FC Voluntari (2-1), în schimb, în derby-ul cu Rapid de pe Arena Națională, FCSB a făcut o veritabilă demonstrație de forță: 4-1!

Această ascensiune a FCSB-ului, sub comanda lui „Reghe“, coincide cu perioada bună pe care tehnicianul de 51 de ani o traversează din punct de vedere profesional.

În momentul în care a părăsit Universitatea Craiova, în 2023, Reghecampf mergea din eșec în eșec. De altfel, următoarea sa destinație, după plecarea din Bănie, a confirmat acest trend. La Al-Tai (Arabia Saudită), românul a avut un bilanț de coșmar: 19 meciuri, 4 victorii, 3 egaluri, 12 înfrângeri, golaveraj 21-43!


Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.sport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *