Kader Keita (25 de ani), mijlocaș la Rapid, a fost pus sub control judiciar, după ce a lovit o femeie cu mașina în București.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 a solicitat arest preventiv timp de 30 de zile pentru Kader Keita, dar judecătorii au respins propunerea și au stabilit control judiciar pentru fotbalist. Procurorii au făcut însă apel.
Înaintea meciului contra Universității Craiova din ultima etapă a sezonului regulat, Costel Gâlcă a vorbit despre situația lui Keita. Antrenorul Rapidului a dezvăluit că mijlocașul se antrenează alături de echipă, dar nu va fi în lot la derby-ul contra oltenilor.
”Keita a venit la antrenamente, nu va face parte din lot pentru meciul acesta. Știm că este o situație complicată, gândurile noastre se îndreaptă către persoana afectată și familia ei. Până se vor rezolva lucrurile, cred că el are dreptul de a veni și de a munci în continuare pentru noi. Nici el nu e bine, așa că situația e complicată.
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.digisport.ro