Rapid și Dinamo, sancționate de Comisia de Disciplină
Clubul Dinamo a fost amendat cu 11.250 de lei pentru incidentele de la meciul cu Petrolul Ploiești, din etapa a 17-a, câștigat de echipa bucureșteană în deplasare cu scorul de 1-0,conform www.digisport.ro.
În plus, Dinamo a primit o sancțiune suplimentară, o penalitate sportivă în valoare de 16.875 de lei, pentru incidentele de la partida cu Sepsi, încheiată la egalitate, 1-1, în etapa a 18-a.
O a treia sancțiune a fost aplicată clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare, în urma meciului cu Gloria Buzău, din etapa a 19-a, câștigat cu 1-0. Valoarea acestei penalități sportive este de 22.500 de lei. În plus, fundașul Maxime James Sivis, de la Dinamo, a fost suspendat pentru două meciuri și amendat cu 3.000 de lei.
Clubul Rapid a fost, la rândul său, sancționat cu o amendă de 50.625 de lei, în urma incidentelor de la partida cu Petrolul, încheiată la egalitate, 1-1, în etapa a 18-a.
De asemenea, clubul Petrolul a primit două sancțiuni. Prima, o penalitate sportivă de 5.000 de lei, pentru incidentele de la meciul cu Dinamo. A doua, în valoare de 7.500 de lei, pentru evenimentele petrecute la partida cu Rapid, informează Agerpres.