Andrei Borza a depășit momentul delicat al carierei după incidentul cu ieșirea în club după înfrângerea de la Iași

Andrei Borza, în vârstă de 19 ani, jucător al Rapidului, a declarat că a învățat din greșelile trecutului, după ce escapada sa într-un club de noapte, în urmă cu nouă luni, a generat controverse, conform orangesport.ro. Incidentul a avut loc după o înfrângere a echipei în fața Politehnicii Iași.

„Da, am regrete, dar vreau să le las în spate, să nu îmi mai amintesc. Nu cred că trebuie să se facă mare tam-tam. A fost inconștiență, am plătit pentru ce s-a întâmplat și acum mă uit în față. Iamenii își aduc aminte de momentele rele, dar de momentele bune niciodată. Un tânăr la 17 ani să ia campionatul s-a vorbit o săptămână, dar că am făcut aia (n.r. – ieșirea în club) s-a vorbit două luni. Nu mai ascult lucrurile rele și vreau să iau ceea ce este pozitiv”, a afirmat Borza.

Clubul Rapid l-a sancționat în urma incidentului, dar jucătorul a reușit să își recapete poziția în echipă, devenind titular sub comanda antrenorului Marius Șumudică. Borza a menționat că a primit sprijin din partea familiei în această perioadă.

„Nu a fost o mare diferență, pentru că familia m-a susținut și familia a stat cu mine. Au stat și ei cu mine, am mai stat și singur, au și ei serviciu. Da, chiar înveți să te descurci, dar acum nu sunt singur, sunt cu prietena mea. Stăm împreună și familia mea care ne susține, familia ei, ne descurcăm.”

Un alt sprijin important pentru Borza a venit din partea fostului său antrenor, Gheorghe Hagi, despre care jucătorul a declarat că a avut un rol semnificativ în cariera sa.

„Familia mea și domnul Hagi, care avea încredere în mine și încă are, de asta vorbește cu noi mereu”, a completat fundașul Rapidului.

Borza continuă să fie o piesă importantă în angrenajul Rapidului, concentrându-se pe dezvoltarea sa profesională și pe evitarea greșelilor din trecut.