La finalul partidei a avut loc și un moment special în sala de conferințe a stadionului Giulești, între cei mai importanți oameni ai lui Dinamo, de la revenirea în primul eșalon încoace: Zeljko Kopic și Andrei Nicolescu.
În timp ce Zeljko Kopic dialoga cu jurnaliștii, în sală și-a făcut apariția Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo. Vizibil nervos după cele întâmplate și venit direct de la declarațiile din zona mixtă, unde vorbise despre o „viciere de rezultat”, oficialul dinamovist și-a făcut apariția lângă ofițerul de presă al clubului, ascultând ce are de declarat tehnicianul.
În momentul în care croatul s-a ridicat de la microfon, „boss”-ul din „haită” s-a apropiat de el și l-a încurajat. Nicolescu și Kopic și-au strâns mâna, iar președintele lui Dinamo l-a bătut prietenește pe spate, clătinând din cap în semn de resemnare.
„În seara asta, decizia care a fost luată la golul doi este o viciere de rezultat. Din păcate, este de neînțeles că arbitri de o asemenea cotă pot să facă greșeli de asemenea manieră, pentru că nu vreau să mă gândesc la altceva, dar, din păcate, nu putem să jucăm un play-off așa, în felul ăsta, arbitrați de maniera asta.
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.gsp.ro