Angelescu, după succesul cu Farul: „Un rezultat meritat pentru noi”

Rapid obține o victorie importantă înaintea derby-ului cu FCSB

Rapid București traversează un sezon dificil, marcat de schimbări pe banca tehnică. Echipa a început campionatul sub conducerea lui Neil Lennon, însă britanicul a fost demis după șase etape și înlocuit cu Marius Șumudică. Sub comanda acestuia, formația giuleșteană a ajuns aproape de play-off cu două etape înainte de finalul sezonului regulat.

Într-o declarație pentru GSP.ro, acționarul Victor Angelescu a comentat victoria obținută de Rapid pe terenul Farului Constanța și a apreciat prestația echipei: „Foarte mari emoții, cred că am făcut un meci foarte bun, dar a fost un meci spectaculos per total, puteai și ei să egaleze, puteam să facem și noi mai devreme 2-0 sau 3-1. Cred că meritată victoria, am avut ocaziile mai clare, am mai avut două bare.”

Angelescu a remarcat și dificultățile întâmpinate pe parcursul partidei: „Au fost emoții, la 1-2 au avut o ocazie foarte mare, dar un rezultat meritat pentru noi. Un gol foarte frumos al lui Alibec, au venit peste noi, ne-au dat gol. Nu pot să zic că am avut dubii, dar era un meci echilibrat. Am dominat complet a doua repriză, am dominat și am înscris.”

Despre parcursul echipei în acest an, acesta a adăugat: „Unul dintre cele mai bune meciuri făcute în deplasare anul acesta. Nu plătim încă prime pentru play-off, ne așteaptă meciuri foarte grele. Trebuie să ne câștigăm noi meciurile, nu să așteptăm după alte rezultate.”

În perspectiva derby-ului cu FCSB, Angelescu consideră că echipa va avea un test important: „Jucăm cu cea mai bună echipă, cea mai în formă din campionat, e un test pentru noi să vedem unde suntem față de FCSB. Va fi un derby incendiar, cine e mai bun să câștige.”

Referitor la absența antrenorului Marius Șumudică de pe bancă, Angelescu a menționat: „E greu pentru Șumudică ca antrenor să stea în lojă. A avut emoții și el, dar toată lumea fericită la final. Dobre jucat foarte bine, nu numai el, toată echipa. Meciurile cu Farul au fost tot timpul spectaculoase, sunt două echipe care joacă fotbal, se deschid. E prima oară când câștigăm la Farul de când sunt eu patron.”

Acționarul Rapidului a vorbit și despre atacantul Elvir Koljic, marcator în premieră pentru echipă în acest sezon: „Jocul din iarnă până acum e foarte îmbucurător. Koljic e un atacant foarte bun, nu avea cum să nu dea gol, își creează foarte multe ocazii, mă bucur foarte mult pentru el și sperăm să dea gol și cu FCSB.”

Sursa: www.gsp.ro


Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News