La conferința de presă premergătoare meciului cu Oțelul Galați, antrenorul Rapidului, Costel Gâlcă, a vorbit despre atacantul Antoine Baroan, transferat în această vară pentru suma de 400.000 de euro. Tehnicianul consideră că randamentul fotbalistului depinde atât de forma individuală, cât și de evoluția echipei.
„Bineînțels că depinde și de el, își dorește să înceapă titular. Să joace cât mai mult. Depinde și de jocul echipei, nu vrem să îl punem situații de a alerga foarte mult, de a crea foarte multe spații. Avem 3 atacanți. V-am spus că până se închide mercato vom vedea cum sunt și vom lua decizii.”, a declarat Gâlcă.
Partida Oțelul Galați – Rapid este programată astăzi, de la ora 21:30, și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1. Meciul poate fi urmărit și online, pe site-ul digisport.ro, precum și în aplicația Digi Sport, de către abonații Digi România.
Sursa: www.digisport.ro