Jucătorii străini din Israel au fost restricționați de cluburile lor să discute despre situația tensionată din țară, care a fost sub asediu de la primele ore ale dimineții.
Antonio Sefer: „N-am crezut că pot trăi așa ceva!”
Cu toate acestea, românul Antonio Sefer a simțit nevoia să împărtășească cu ceilalți ceea ce simte. Mijlocașul, care a fost transferat de la Rapid la Hapoel Beer Sheva, este profund afectat de evenimentele recente.
„Frate, plâng, n-am crezut că pot trăi așa ceva. Nu-s bine deloc. Mi-au dat voie să vin acasă. Mă rog ca totul să se termine repede.
Acum s-a mai liniștit, cred că au răspuns cei din Israel. Mă rog să se termine și să nu pățească nimeni nimic. Nu spun mai multe, nu știu dacă am voie să vorbesc”, a explicat înspăimântat jucătorul, conform gsp.ro.
Hamas, organizația militantă teroristă, a lansat peste 5.000 de rachete asupra teritoriului israelian, rezultând în moartea a cel puțin 600 de persoane, iar alte peste 2000 au fost rănite și au necesitat internare.
Principalele obiective ale atacurilor au fost Ierusalimul, Tel Aviv și Beersheba, orașul în care trăiește fostul jucător al echipei Rapid.
Urmărește DespreRapid.ro și pe Google News