”Bocciu” a reacţionat după ce Rapid a ajuns la şase meciuri fără victorie!

Criza de la Rapid continuă să se agraveze. Echipa giuleșteană a remizat 1-1 în derby-ul cu Dinamo, înregistrând al șaselea meci consecutiv fără victorie, fiind singura formație din Superligă care nu a obținut încă o victorie în acest sezon.

Galeria Rapidului a susținut echipa pe tot parcursul meciului, dar la final, suporterii prezenți pe stadion i-au cerut demisia antrenorului Neil Lennon.

În același timp, suporterii din facțiunea Original, parte a Peluzei Nord Rapid, au afișat mesaje critice la adresa lui Marius Șumudică, referindu-se în special la refuzul acestuia de a prelua echipa când aceasta se afla în ligile inferioare.

Liviu Ungurean, fost lider al galeriei giuleștene, a transmis un mesaj suporterilor, îndemnându-i să continue să încurajeze echipa.

„Vreau să vă transmit un mesaj clar și important. Nu este treaba noastră să ne băgăm în organigrama clubului FC Rapid. În acel loc, există oameni angajați care sunt responsabili de atribuțiile lor. Ei sunt cei care trebuie să ia deciziile și să gestioneze aspectele administrative.

Obligația noastră, ca suporteri ai Rapidului, este să susținem echipa necondiționat. Fie că lucrurile merg bine sau mai puțin bine, echipa are nevoie de noi în tribună, să fim alături de ei, să-i încurajăm și să le arătăm sprijinul nostru.

Din păcate, pentru anumite personaje primează businessul. Pentru noi, suporterii, primează dragostea pentru club. De aceea, este esențial să ne acceptăm între noi, să ne respectăm și să evităm dezbinarea. Împreună suntem mai puternici și doar uniți putem crea atmosfera de care echipa noastră are nevoie pentru a performa la cel mai înalt nivel.

Haideți să ne concentrăm pe ceea ce contează cu adevărat: susținerea echipei FC Rapid”, a scris Liviu Ungurean pe contul personal de Facebook.

Distribuie pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *