Bogdan Lobonț, după încă o înfrângere suferită de Rapid: „Nici nu mai știu câte goluri trebuie să marcăm în deplasare ca să câștigăm”

La finalul meciului, Lobonț s-a declarat mulțumit de modul în care se exprimă echipa lui pe faza ofensivă și a spus că defensiva este marea problemă a clubului giuleștean.

Bogdan Lobonț, la finalul înfrângerii cu Sepsi: „Scenariul se repetă”

„Scenariul se repetă, nu e un lucru bun. Și cu CSU Craiova, o repriză de calitate, a doua slabă, cu CFR la fel.

Suferim la finalizare, la ultima pasă. Ne rămânem să muncim în continuare și să schimbăm lucrurile în favoarea noastră. Nici nu mai știu câte goluri trebuie să marcăm în deplasare ca să câștigăm.

Am vorbit cu Rrahmani, am vorbit cu toți. Știu ce e în sufletul unui jucător când ratează într-un moment cheie al unui meci. Ofensiv jucăm bine, ducem bine mingea în ultima treime. Suferim pe fază defenisivă, trebuie să lucrăm în continuare.

Clubul știe foarte bine ceea ce e de făcut, cu siguranță o să facă, sunt ferm convins. Avem dialog tot timpul. Rapid merită mult mai mult. Dacă vine Nea Mircea Lucescu, o să aducă un plus extraordinar.

Încercăm să aducem principiile sănătoase pe care le-am acumulat în carieră, este nevoie de răbdare, nu poți să construiești epste noapte. Avem nevoie de energie, trebuie să reeducăm pe toată lumea, începând de la cei de la centrul de copii și juniori cu principiile pe care le-am învățat afară”, a spus Logdan Lobonț, la Prima Sport.