După parcursul din play-off, Dan Şucu a decis să îl aducă pe Neil Lennon la conducerea echipei Rapid.
Tehnicianul a fost prezentat oficial și a început activitatea la Giulești, însă Lucian Burchel declarase cu ceva timp în urmă că Lennon ar putea să nu primească dreptul de a sta pe bancă.
Burchel, despre studiile lui Neil Lennon. ”Noi ce putem verifica, verificăm”
Se pare că Lennon are studiile necesare și va putea sta pe bancă la formația din Giulești.
„Ce ştiu în momentul de faţă este că Lennon deţine licenţă UEFA Pro valabilă. Noi am făcut demersurile necesare din timp.
Cred că Rapid a obţinut dreptul de muncă. Dacă contractul ajunge la noi pentru vizare, noi verificăm la Federaţiile de care aparţin antrenorii respectivi. Dacă licenţa lui Lennon este valabilă, vizăm contractul.
Dacă nu ar fi fost legal, nu ar fi semnat cu Rapid. Cred că Rapid a făcut tot ce a trebuit să facă. Noi ce putem verifica, verificăm. Restul, ţine de treaba clubului”, a declarat Lucian Burchel, conform Digisport.