Burmaz despre schimbarea de stil: „Pasăm mai mult, e direcția corectă”

U Cluj – Rapid 2-2. Giuleștenii încheie sezonul fără obiective atinse

Rapid București a remizat, scor 2-2, în deplasare cu Universitatea Cluj, în ultima etapă a sezonului. Meciul a venit la câteva zile după plecarea antrenorului Marius Șumudică, iar echipa a fost condusă de interimarul Octavian Chihaia.

Rezultatul nu schimbă situația din clasament pentru giuleșteni, care pot încheia pe locul 6 în cazul în care Dinamo câștigă împotriva Universității Craiova. Rapid a fost eliminată anterior și din semifinalele Cupei României Betano, de Hermannstadt.

La finalul partidei, Octavian Chihaia a comentat prestația echipei și a tras o concluzie generală asupra sezonului: „Am prestat un joc solid. Mi s-ar fi părut nedrept să pierdem jocul. Sunt bucuros de joc. Sperăm să continuăm așa. Eu sunt aici printr-o conjunctură. Am avut două zile de pregătire. Am venit, am jucat”.

Chihaia a subliniat și absența suporterilor rapidiști de pe stadionul din Cluj: „Asta e o bilă neagră. Ar fi fost frumos să aplaudăm echipa împreună. Ei sunt un plus la fiecare joc. E un lot de valoare. Băieții meritau mai mult. Cu multă muncă se poate realiza maximum”.

Mijlocașul Claudiu Petrila a declarat că punctul obținut în deplasare nu schimbă imaginea unui sezon considerat ratat: „E bine că ne întoarcem cu un punct acasă. Am marcat un gol frumos, dar din păcate e umbrit de acele ocazii ratate. Trebuia să mai marchez o dată măcar”.

Acesta a adăugat: „Un sezon ratat complet pentru noi, nu am luat nici Cupa României și nu ne-am calificat nici în Europa”.

Petrila a vorbit și despre absența suporterilor, sugerând că aceștia au fost alături de echipă din fața televizoarelor: „Am fost suspendați, altfel ar fi fost lângă noi și la bine și la rău. E nasol, ne-au învățat să fie lângă noi în toată țara, dar sunt sigur că ne-au urmărit din canapea”.

Atacantul Borisav Burmaz a remarcat o schimbare în stilul de joc al echipei: „Am schimbat puțin felul de a juca, pasăm mai mult și cred că e modul potrivit pentru a obține ceva mai mare în sezonul următor. Am pierdut de două ori cu ei și acum am schimbat ceva în modul în care jucăm, iar într-un fel am fost răsplătiți”.

Sursa: www.gsp.ro


Urmărește știrile desprerapid.ro și pe Google News