Cazul Șucu și cazul Sanz » Rapid, prinsă într-o afacere de familie prin care a trecut și Real Madrid: „Își dorea să-i introduc fiul, dar nu puteam face acest lucru”

Situația delicată a lui Andrei Șucu a devenit subiectul momentului în fotbalul românesc după primul său meci ca titular în echipa mare a giuleștenilor. Vineri, 30 octombrie, la partida cu Csikszereda, câștigată de giuleșteni cu 2-0, Daniel Pancu l-a trimis în teren din primul minut pe atacantul de 17 ani, dar l-a schimbat la pauză.

La final, antrenorul a explicat că tânărul nu este încă pregătit pentru nivelul unei echipe cu obiectivele Rapidului și a vorbit despre nerăbdarea acestuia de a primi mai multe minute.

A doua zi, Diana Șucu, mama fotbalistului și soția patronului din Giulești, a publicat pe Instagram un mesaj cu două tăișuri, despre nevoia tinerilor de a primi răbdare și încredere. O postare interpretată drept o replică la declarațiile lui Pancu. Mesajul, în care utiliza metafora a două torturi ținute în frigider, a fost șters după aproximativ două ore. Ulterior, antrenorul a avut și el o reacție indirectă.

Păstrând proporțiile, povestea lui Andrei Șucu are un precedent în fotbalul spaniol. La Real Madrid, Fernando Sanz, fiul lui Lorenzo Sanz, președintele clubului între 1995 și 2000, a trăit o experiență care avea să-i marcheze cariera.


Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.gsp.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *