Ciprian Marica l-a făcut praf pe Istvan Kovacs după deciziile controversate luate de celebrul arbitru român în Rapid – Dinamo.
Maniera de arbitraj a lui Istvan Kovacs din meciul Rapid – Dinamo a fost aspru criticată de foarte mulți oameni din fotbalul românesc. A fost acuzat de faultul neacordat la golul 2 al gazdelor, dar și la decizia luată cu privire la eliminarea lui Matteo Duțu. Ciprian Marica a văzut meciul și a evidențiat faptul că acest arbitru nu e la prima abatere și crede că „împarte punctele cum vrea” în Superliga.
Dinamoviștii l-au acuzat pe Istvan Kovacs de viciere de rezultat după eșecul cu Rapid, scor 2-3. Ciprian Marica nu vede aceste erori ca fiind doar întâmplătoare în condițiile în care acum există VAR, iar la centrul meciului de sâmbătă s-a aflat cel mai bine cotat arbitru român. Astfel de greșeli la un arbitru care a condus finala Champions League nu i se par pur întâmplătoare fostului atacant român.
„Totul se rezumă la deciziile de arbitraj, care sunt clar în favoarea Rapidului. Mă refer atât la cartonașul roșu, cât și la faza de la golul doi. Din păcate, domnul Istvan Kovacs începe să împartă puncte după bunul plac. E a nu știu câta oară. La FC Argeș cu Farul nu vede un fault care ar fi dus la al doilea galben pentru Tudose. Împarte punctele cum vrea. Aseară la fel.
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.prosport.ro