Clubul de fotbal Rapid a anunțat că pentru meciurile de acasă împotriva echipelor Hermannstadt și UTA, accesul în Peluza Sud va fi permis doar copiilor sub 14 ani. Această decizie a generat nemulțumiri în rândul grupării de suporteri „Original”, obișnuită să ocupe acea zonă a stadionului.
„În momentul de față, clubul nostru se confruntă cu o situație neplăcută”, au declarat reprezentanții clubului Rapid, într-un comunicat oficial publicat după ce gruparea de ultrași și-a exprimat dezacordul pe rețelele sociale.
Oficialii clubului au explicat că decizia a fost luată în urma amenzilor primite, aplicate conform Legii 4, atunci când suporterii sunt poziționați prea aproape de galeria adversă. Până acum, clubul a fost sancționat cu amenzi totalizând 18.000 de euro.
„În momentul de față, clubul nostru se confruntă cu o situație neplăcută, fiind amendat cu 6.000 de euro pentru fiecare meci în care în Peluza Sud există un grup organizat de suporteri. Amenzile sunt aplicate conform interpretării legii 4 de către Jandarmerie, care reglementează poziționarea galeriei echipei gazdă față de cea a echipei oaspete. În prezent, valoarea totală a acestor sancțiuni a ajuns la 18.000 de euro”, se precizează în comunicatul clubului Rapid.
Reprezentanții clubului au adăugat că, deși consideră că Legea 4 nu împiedică prezența suporterilor în acea zonă, soluționarea unei eventuale plângeri contravenționale poate dura până la un an și jumătate.
Recent, clubul Rapid a fost sancționat de Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) cu o amendă de 15.000 de lei pentru incidentele survenite în meciul împotriva echipei Farul Constanța. „FC Rapid 1923 vs. FCV Farul Constanța – Incidente – În temeiul art. 82.1 și 3.a și c, raportat la art. 83.2.d din RD, se sancționează clubul FC Rapid 1923 cu penalitate sportivă de 15.000 lei”, a transmis LPF pe site-ul oficial.