Conducătorul a văzut ce a făcut Istvan Kovacs la Rapid – Dinamo și a dat mesaj

Reprezentantul unei companii importante din România a reacționat, după scandalul iscat de Istvan Kovacs în derby-ul Rapid – Dinamo. „Centralul” din Carei a avut nevoie de ajutorul arbitrilor din camera VAR în multiple rânduri, iar la golul secund al gazdelor, care s-au impus, scor 3-2, el nu a sancționat un fault comis de către Borza asupra lui Musi chiar înainte ca Petrila să „rupă” plasa porții „câinilor”.

Președintele lui Dinamo, Andrei Nicolescu, a dezvăluit mesajul pe care l-a primit pe telefon de la colosul din țara noastră.

Iată ce s-a notat în rândurile respective: „Te salut, Andrei! Când ai ocazia, transmite-le, te rog, oamenilor de la LPF, celor de la CCA, că genul ăsta de meci, cu bătaia asta de joc, alimentează aceleași preconcepții despre fotbal, că e o mascaradă cu care nu merită să te asociezi ca business. Eu, personal, mă lupt să schimb asta în companie și în discuțiile pe care le am cu colegii mei din industria de marketing, și momente și meciuri ca ăsta, din seara asta (n.r. – sâmbătă, 14 martie), dărâmă orice argumentație. Și, în plus, pe lângă branduri, îndepărtează oamenii de fenomen, cu aceeași retorică de mascaradă ieftină”.

La o zi după meci, Andrei Nicolescu a venit detalii în acest context. El nu a vrut să expună numele persoanei din spatele mesajului și nici denumirea companiei.


Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.prosport.ro