Costel Gâlcă a vorbit, înaintea partidei dintre Rapid și Hermannstadt, despre dificultatea duelului și despre situația lotului. Antrenorul giuleștenilor se așteaptă la un meci disputat și a confirmat absența lui Răzvan Onea, accidentat în etapa precedentă, precum și a lui Andrei Borza, care nu s-a refăcut complet.
„Mă aștept la un meci echilibrat”, a declarat Gâlcă, subliniind punctele forte ale adversarului.
„Ne așteaptă un meci foarte echilibrat, e o echipă bine organizată, care joacă fotbal. Are prea puține puncte la ce arată în teren. E importantă pentru noi exactitatea în defensivă și inspirația în atac. E important pentru noi să câștigăm acest meci. Îmi doresc să câștigăm. Nu am câștigat nici la Cluj, unde am avut două ocazii clare și nu am putut să decidem meciul”, a precizat tehnicianul.
În ceea ce privește lotul, Gâlcă a explicat: „Deocamdată nu avem alte probleme în afară de ce știți. Accidentări mai mici, Onea nu cred că o să fie. În rest, asta e situația, știți cum e. Ca schimbare de atitudine nu poți să compari, dar îmi place cum arată echipa, cum reacționează, mai avem de lucru și pe plan ofensiv. Cu toate că am avut ocazii de gol, nu am reușit să marcăm. Ocaziile pe care le ai pot face diferența.”
Antrenorul a insistat asupra concentrării și a determinării necesare pentru a obține victoria: „Am spus-o, mă aștept la un meci echilibrat, dar depinde de noi, de inspirația noastră în fața porții. Știm ce joacă Sibiul și ce a jucat în anii aceștia cu Măldărășanu. Trebuie să fim concentrați, să avem ambiție, atitudine, să demonstrăm, să avem o coeziune cu suporterii și să le aducem victorii.”
Referindu-se la arbitraj, Gâlcă a adăugat: „Am avut niște penalty-uri care nu s-au dat. Puteam să avem cu 4 puncte mai mult. Să nu uităm că și Craiova joacă un fotbal foarte bun, dar puteam fi acolo, cu aceleași puncte. Cu siguranța și exprimarea noastră era mult mai bună.”
Întrebat și despre situația rivalelor, acesta a comentat forma celor de la FCSB: „Eu cred că FCSB o să își revină, chiar dacă o să vină multe meciuri. E foarte greu dacă nu ai tot lotul la dispoziție. E greu cu jucători care vin după accidentări, suferă foarte mult echipa. Părerea mea e că trec printr-o situație foarte delicată. E foarte greu să integrezi jucătorii care revin, nu știu câtă vină poate să aibă antrenorul.”
În privința parcursului Rapidului, antrenorul a insistat asupra consecvenței: „Trebuie să avem constanță, să avem un joc bun și să aducem puncte, depinde în mare măsură de noi. Sunt și echipe mai mici care nu emiteau pretenții la play-off, dar acum va fi mult mai aprigă lupta.”
Gâlcă a comentat și situația lui Andrei Borza: „Borza a avut ceva probleme, normal că avea speranțe să plece. El trebuie să își facă datoria. A avut o perioadă mai grea, a venit după European cu acele probleme, după care și-a revenit, a jucat bine, dar s-a accidentat la națională.”
Sursa: www.gsp.ro