Până la urmă, doar Leo Bolgado a fost legitimat de Rapid, în timp ce transferul lui Alin Fică a picat, generând multiple discuții legate de condițiile negocierii.
Antrenorul giuleștenilor, Costel Gâlcă, a comentat situația în cadrul conferinței de presă desfășurate joi, 11 septembrie, înaintea partidei cu Universitatea Cluj, programată vineri, de la ora 21:00, și transmisă în direct de Digi Sport 1.
”Alin Fică e un jucător care poate ajunge la echipa națională. Am spus tot timpul că aveam nevoie de un jucător acolo. Nu s-a făcut… Detaliile nu le știu, dar vedem în viitor ce se va întâmpla.
V-am mai spus și insist, pe viitor îmi doresc să mai vină jucători. Eu mi-aș fi dorit și un atacant, dar în momentul de față nu s-a realizat.
Campionatul este lung, mai sunt și meciurile din Cupa României. Cu siguranță va fi nevoie”, a declarat Gâlcă.
Președintele Rapidului, Victor Angelescu, a explicat că discuțiile au fost complicate de cerințele impresarului Lucian Marinescu, despre care a afirmat că a propus o variantă de contract cu mai multe clauze pe care ”nu le-a mai văzut” niciodată.
La rândul său, Lucian Marinescu, fost jucător al Rapidului și actual agent al lui Alin Fică, a precizat în ce constau aceste solicitări.
”Din data de 2 până pe 8 septembrie am negociat cu clubul Rapid, Rapid cu clubul CFR. Eu l-am sunat luni dimineața, la ora 10, pe Angelescu, și i-am zis care e situația, pentru că suntem un pic la limită. El mi-a zis mai sunt câteva detalii de pus la punct, dar totul este ok.
Imediat l-am sunat și i-am trimis un mesaj: ’Având în vedere timpul scurt, îl rog să-mi trimită cât mai repede draftul propunerii și să lucrăm pe el’. Mi-a trimis o ofertă la 12:40 de 3 ani, cu trei bonusuri: la Cupă, la campionat și la debutul la echipa națională.
Imediat am vorbit cu Alin, le-am făcut o contrapropunere. Nu s-a pus niciodată vorba de o sumă la semnătură. Eu le-am propus o contrapropunere cu 30% mai mică față de ce a oferit Rapid, pe doi ani de zile, cu opțiune unilaterală pentru al treilea an.
Alin are pe masă de la CFR o propunere de 3 ani de zile pe care Rapid a îmbunătățit-o cu 8%. Am zis ca în al treilea an să mergem tot pe o linie normală, numai că, el venind din postura de jucător liber, să-i dați și o sumă de bani la semnătură pe care el și-o dorește. Atunci, după doi ani.
Bonusurile erau următoare: la prezență în teren, dacă el juca titular și echipa câștiga, avea bonusuri la gol și assist și avea bonusuri dacă echipa se califica în faza ligii din cupele europene, ceea ce pentru orice club din România este o performanță foarte mare. În rest nimic, a fost doar propunerea asta reașezată”, a explicat Marinescu la emisiunea Liga Digi Sport.
Sursa: www.digisport.ro