Rapid București se află printre cele cinci formații neînvinse în actualul sezon al Superligii, alături de FC Botoșani, adversara din etapa următoare, UTA Arad, Universitatea Craiova și Farul Constanța.
Înaintea meciului cu Botoșani, antrenorul Constantin Gâlcă a analizat adversarul și a vorbit despre așteptările sale în ceea ce privește evoluția echipei sale. „Ne așteaptă un meci greu cu Botoșani, este o echipă agresivă, care verticalizează rapid după recuperare. Bineînțeles că ne dorim să câștigăm, dar important pentru noi este să facem un joc bun”.
Tehnicianul consideră că începutul de sezon este încurajator, însă subliniază nevoia de progres constant: „Din punct de vedere al punctelor, e un start destul de bun. Trebuie să creștem în joc de la meci la meci, cum am făcut-o și la Csikszereda, unde am avut multe minute bune de joc. Îmi doresc să avem această constanță”.
Pe plan defensiv, Gâlcă a atras atenția asupra unor aspecte ce necesită îmbunătățiri: „Îmi doresc foarte mult să nu primim goluri, dar am avut și șansă, trebuie să recunoaștem, au fost meciuri în care adversarul și-a creat ocazii. Trebuie să avem un echilibru defensiv mult mai bun”.
În ceea ce privește perspectiva generală asupra evoluției Rapidului, antrenorul a punctat: „Pe mine mă interesează doar echipa mea, ceea ce facem noi. E important să acumulăm victorii, să câștigăm meciuri și să facem jocuri bune. Ce fac ceilalți, deocamdată, nu mă interesează. Trebuie să creștem din toate punctele de vedere, și defensiv, și ofensiv, să fim cu mai multă prezență în joc, în atac să fim mai consistenți, să știm când să temporizăm, când să verticalizăm, să știm să ne impunem”.
Referitor la Antoine Baroan, jucător care a debutat în partida cu Csikszereda, Gâlcă a declarat: „Sunt mulțumit de ce văd, a progresat foarte mult, nu mă așteptam. S-a antrenat foarte bine și sper să îl avem cât mai repede 100% la meciuri”.
Antrenorul a confirmat și existența unor probleme medicale în lot: „Da, sunt probleme medicale cu Claudiu Petrila, Pașcanu, Grameni. Sper ca cei care sunt apți să facă un meci bun și să dea 100%, avem nevoie de cele 3 puncte. Până se închide perioada de transferuri, e important ce fac jucătorii pe care îi avem în lot la ora actuală. Depinde și de exprimarea lor. Deocamdată sunt mulțumit, vedem pe viitor”.
În privința unei eventuale plecări a lui Andrei Borza, Gâlcă a transmis că nu deține toate informațiile: „Întrebați clubul, ei au mai multe informații decât mine. Normal că ar fi o pierdere, e un jucător tânăr care are o experiență foarte mare în Liga 1, dar e important atât pentru club, cât și pentru el (n.r. să se transfere în străinătate)”.
Tehnicianul a mai adăugat, în contextul motivațional din vestiar: „Au fost discuții despre prime, dar e important să ne atingem obiectivele. După aceea, se va clarifica totul”.
Sursa: www.gsp.ro