Costin Lazăr, cu cărțile pe față despre Rapid: „Mult mai valoroși, mai bine așezați, mult mai serioși”

Rapid Old Boys a dominat autoritar meciul de duminică, cu Cristi Săpunaru și Costin Lazăr, cei mai fit jucători de pe teren, în mare formă. S-a terminat 10-4 pentru giuleșteni, într-o partidă în care abia retras din activitate, Cristi Săpunaru a fost în formă maximă, marcând inclusiv un gol spectaculos din foarfecă. Și Costin Lazăr și-a etalat dispoziția grozavă de joc, fostul mijlocaș fiind cel care a dirijat jocul Rapidului. Iar la final, a avut un discurs accentuat și în fața jurnaliștilor, analizând pe larg situația de la fostul lui club.

„Săpunaru se descurcă foarte bine, e jucător abia retras, practic e jucător de Liga 1, este o plăcere să îl avem alături de noi, să ne reîntâlnim cu foști colegi vechi. Acum a început să dea numai goluri la Old Boys, m-am săturat de el, de vreo două săptămâni îl tot întâlnesc la fotbal. E în formă. Eu fac 45 de ani, el abia s-a retras, are 38-39, e diferență mare de vârstă, dar încercăm să ne menținem prin sport.

Se simt bine băieții în teren, vin pentru mișcare și pentru a juca fotbal cu zâmbetul pe buze. Herea nu mai poate să alerge, să ia amendă pentru kilograme, își cară un bagaj în spate, dar la calitate a rămas. Este un băiat deosebit.

Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.gsp.ro