Cristi Manea, fundașul Rapidului, a comentat înfrângerea suferită de echipa sa și a subliniat că nu consideră rezultatul drept un capăt de drum. Jucătorul a precizat că obiectivul principal al grupării giuleștene rămâne calificarea în play-off.
Cristi Manea: „Le mulțumim suporterilor că au venit și ne-au susținut, ne pare rău că nu am reușit să-i facem fericiți”.
El a descris atmosfera după meci și momentele-cheie ale partidei: „Suntem foarte triști, abătuți, pentru că veneam după o perioadă foarte bună și am încasat două goluri aiurea. La 1-0 puteam să terminăm meciul, dar n-am mai reușit să marcăm o dată. Sunt foarte trist, a venit multă lume și aveau așteptări mai mari de la noi. Până să dea ei golul de 1-1, dominam, puteam să facem 2-0, dar Buș a prins o execuție extraordinară și au reintrat în joc”.
Manea a subliniat responsabilitatea echipei față de suporteri: „Le mulțumim suporterilor că au venit și ne-au susținut, ne pare rău că nu am reușit să-i facem fericiți. E normal, au așteptări foarte mari de la noi și noi trebuie să ne ridicăm la așteptările lor meci de meci”.
Despre evoluția echipei, fundașul a spus: „Prima repriză am jucat mai slab, în a doua ne-am mai reglat, dar am primit golurile aiurea. Nu trebuie să fie cap de linie, suntem acolo în față. Un rezultat de egalitate era echitabil astăzi. Sunt meciuri echilibrate, se poate întâmpla orice. Nu este așa ușor precum pare, dar noi mergem la Petrolul să dăm 100%. Dacă învingem un meci suntem campioni, dacă pierdem un meci nu mai suntem buni”.
Manea a comentat și revenirea sa după accidentare: „Mă simt foarte bine, sunt bucuros că am revenit după accidentare, am revenit în timp extrem de scurt, după o operație destul de dificilă, am avut o fractură la deget. Încă nu sunt 100%, nu am făcut așa de multe antrenamente, dar rămân după să fac în plus, să intru în ritm”.
În final, jucătorul a reiterat obiectivul echipei: „Primul pas pentru noi este să intrăm în play-off, acolo dacă învingi 3 meciuri la rând deja te duci sus. Chiar se poate întâmpla orice. Este un campionat echilibrat, niște echipe ca FC Argeș, nou-promovată, Botoșani, care s-a bătut la retrogradare anul trecut… acum sunt sus. Fiecare meci e dificil și trebuie tratat ca atare”.
Sursa: www.gsp.ro