Cristi Săpunaru, căpitanul echipei Rapid, a fost titularizat pentru prima dată în acest sezon de Superligă, în meciul împotriva formației Poli Iași, dar a fost nevoit să părăsească terenul după 55 de minute din cauza unei accidentări. În urma ieșirii sale, antrenorul Marius Șumudică l-a introdus pe Cristian Ignat, în vârstă de 21 de ani, iar banderola de căpitan a fost preluată de Christopher Braun.
Înaintea meciului, Marius Șumudică a declarat că Săpunaru nu era complet refăcut după accidentarea suferită la începutul sezonului. Pentru a putea evolua la Iași, fundașul a fost supus unei infiltrații, conform spuselor antrenorului. „Practic am făcut două antrenamente, unul la București și unul aici. Doar o mișcare. E greu. Azi nu am putut decât să le dau din motivația și agresivitatea mea”, a declarat Șumudică. „Cristi Săpunaru a făcut eforturi, a făcut o infiltrație ca să joace. Nu e ușor, dar își dorește. În cazul celorlalți, așa am decis eu.”
Marius Șumudică a preluat echipa Rapid după o serie de șase meciuri fără victorie, în care, sub conducerea lui Neil Lennon, echipa a înregistrat cinci remize și o înfrângere cu Petrolul, scor 1-0.