Cristi Săpunaru, sfat primit de la un fost rapidist după ce Neil Lennon l-a ținut pe bancă la primul meci. „Cred că este singurul care e în măsură să ia această decizie”

Cristi Săpunaru a fost rezervă neutilizată în meciul cu UTA, scor 1-1, din prima etapă a Superligii. Fostul jucător al Rapidului, Vali Negru, a oferit un sfat pentru căpitanul giuleștean după ce Neil Lennon l-a ținut pe bancă, după cum informează www.prosport.ro.

Cristi Săpunaru, ajuns la 40 de ani, nu a fost introdus în timpul meciului cu UTA. Întrebat despre această decizie, Vali Negru a declarat: „Nu știu motivele pentru care a fost lăsat în afara primului 11. Cred că este singurul care e în măsură să ia această decizie. Cred că a mai primit sfatul ăsta să joace cât îl țin picioarele.”

Vali Negru a subliniat importanța lui Săpunaru pentru echipă: „Acum el va trebui să decidă cât va juca. Ca număr de meciuri, ca minute jucate. El e foarte important ca prezență în vestiar. Cel mai important. Apoi pe teren să fie 100%. La vârsta lui e foarte greu să țină ritmul, mai ales în această perioadă cu niște temperaturi foarte mari. Se consumă foarte multă energie.”

Chris Braun, care a fost căpitan în meciul cu UTA, a declarat: „Am mai jucat în poziţia aceasta în cariera mea, nu e ceva nou. Sunt probleme fizice, trebuie să mai punem la punct câteva lucruri. Trebuie să fim mai periculoşi în faţa porţii. A fost o onoare să fiu căpitan.

Dar, când e pe teren, căpitanul e Cristi Săpunaru. Nu contează că jucăm cu CFR, cu FCSB, trebuie să câştigăm, să luptăm, nu contează cine urmează. Ne place noul sistem, avem de muncă.”