Când Andrei Nicolescu zâmbește în public, inteligența artificială își strânge catrafusele și se ascunde rușinată în clepsidre. Ceva dinăuntru îi blochează omului seninul, într-o secundă! Te simți la stand-up comedy cu gura plină de corcodușe crude.
Andrei Nicolescu e imposibil de savurat. Profil de personaj mult sub cel al clubului pe care îl conduce, îi place teribil să se răsfețe și se chinuie groaznic să nu se vadă asta. Prețios fără a fi scump la vedere, prezent fără a marca momentul. Nu minte, dar nu spune, deși vorbește.
Cu siguranță de adolescent în voce, ascute buzele sub povara construită și întreținută a unui conducător copleșit de frământări, propriul rol sacrosanct și povara oricărei clipe. Chiar și când bate Dinamo, percepi că în destinul lui e o iminentă retrogradare de evitat.
E foarte ușor să îl urăști pe Andrei Nicolescu, Bolojanul fotbalului românesc de azi. Nu doar pentru cele de mai sus, ci mai ales pentru că e unul dintre cei mai buni în ceea ce face, dacă nu cel mai bun de pe la noi.
Textul integral poate fi citit pe site-ul sursă: www.prosport.ro