În același dosar cu Daniel Niculae este audiat și Liviu Ungurean ”Bocciu”, liderul de galerie al Rapidului. Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a reacționat scurt, după situația în care a ajuns președintele de la Rapid.
Clubul Rapid, în sprijinul lui Daniel Niculae, după ce președintele a fost luat la audieri
Daniel Niculae a fost audiat la Parchet, iar clubul Rapid a ”sărit” în sprijinul președintelui său.
La audieri, Daniel Niculae a fost însoțit de către un avocat specializat pe probleme penale, angajat de clubul Rapid, anunță Fanatik.
Rămâne de văzut cum se va soluționa, în cele din urmă, dosarul în care este implicat Daniel Niculae. Acesta a fost lăsat să plece, însă are în continuare calitatea de suspect și va fi cercetat în stare de libertate.
Daniel Niculae a devenit președintele celor de la Rapid în anul 2021, după ce s-a retras din activitate în 2018.
În cariera sa de jucător, Daniel Niculae a mai activat la echipe precum Extensiv Craiova, Auxerre, AS Monaco, AS Nancy, Kuban Krasnodar și Astra Giurgiu.