Damjan Djokovic și Borisav Burmaz sunt de nedespărțit : „Suntem ca doi frați!”

În cadrul emisiunii EXCLUSIV RAPID, Borisav Burmaz și Damjan Djokovic au adus în discuție experiența lor la echipa Rapid, exprimându-și recunoștința pentru sprijinul primit și subliniind legătura specială dintre ei.

„Avem o echipă și un club care m-au ajutat foarte mult să mă integrez. Atât în echipă, cât și în țară”, a mărturisit Burmaz, evidențiind contribuția lui Djokovic: „Ne iubim, mai ales că suntem în străinătate, suntem ca doi frați”.

Burmaz a fost atras de pasiunea fanilor Rapidului și de ambițiile echipei, fapt ce a influențat decizia sa de a se alătura acesteia.

El a subliniat că stilul ofensiv al echipei se potrivește abilităților sale de atacant și a apreciat că suporterii sunt foarte pătimași în a-și susține echipa.

„Este o echipă cu ambiții și vrea să fie în primele trei locuri. M-am uitat la highlights și am văzut fanii nebuni, am văzut că echipa atacă, iar mie ca atacant mi se potrivește un stil mai ofensiv.

Bineînteles că sunt fanatici ca și în Serbia, doar ca aici e diferit, fanii stau mult mai aproape de teren. În Europa, fanii stau mult mai departe decât stau cei de aici lângă Rapid”.

În plus, Burmaz a adus în discuție rolul lui Cristian Săpunaru în echipă, apreciindu-l ca fiind un lider adevărat și un exemplu pentru jucătorii tineri.

„Cred că este un căpitan adevărat, ne ajută pe toți să ne integrăm, chiar și în afara terenului, ca sa fim cei mai buni.

Săpunaru e un nume foarte cunoscut, este un exemplu pentru noi, jucătorii tineri. Vreau să îl felicit pentru tot ce face, nu îmi vine să cred că are vârsta pe care o are.

Se antrenează cu noi, are spiritul de jucător tânăr, este un exemplu de cum să ajungi la o asemenea vârstă și încă să joci fotbal”, a mai adăugat Burmaz.