Cu cinci victorii consecutive în 2024, Rapid s-a prăbușit la Iași. Giuleștenii au deschis scorul în minutul 52, prin Ermal Krasniqi, însă s-au văzut egalați rapid după gafa lui Cristi Săpunaru și golul lui Bettaieb. Moldovenii au dat lovitura pe final grație reușitelor lui Roman (88′) și Harrison (90+4′).
Dan Șucu, după Poli Iași – Rapid 3-1: „N-am arătat ca o echipă care își dorește cu adevărat să câștige campionatul”
Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid, a urmărit din tribune meciul de la Iași, iar la final a oferit o reacție scurtă. Omul de afaceri spune că sunt prea puține persoane în cadrul clubului care cred în posibilitatea câștigării campionatului.
„N-am arătat ca o echipă care își dorește cu adevărat să câștige campionatul, să lupte pentru câștigarea campionatului. Deocamdată, cred că suntem încă prea puțini cei care credem că putem.
Când o să fim mai mulți, când o să fim mai încrezători, probabil o să și putem. Felicitări echipei adverse! Au fost foarte puternici”, a transmis Dan Șucu, la plecarea de la stadion.
Alături de Dan Șucu, la meciul din Copou a asistat și Mircea Lucescu, care nu a dorit să facă declarații la final.
După eșecul de la Iași, Rapid a rămas pe locul 3, cu 48 de puncte, la egalitate cu CFR Cluj și la șapte lungimi în spatele liderului FCSB, care are un meci mai puțin.