Daniel Niculae a plecat de la Rapid! Mesajul giuleștenilor: ”Dorim să-i mulțumim din suflet pentru toate eforturile depuse”

Daniel Niculae, fostul atacant din Giulești, a fost numit președinte al clubului Rapid în aprilie 2021, iar după puțin mai mult de trei ani, mandatul său s-a încheiat.

Daniel Niculae a plecat de la Rapid! Mesajul giuleștenilor: ”Dorim să-i mulțumim din suflet pentru toate eforturile depuse”

Reprezentanții clubului Rapid au declarat pe rețelele sociale: ”A început ca junior în Giulești, a devenit o legendă în teren, a pus umărul la renașterea clubului, iar astăzi, când spunem Daniel Niculae, spunem Rapid.

În toată această perioadă, a demonstrat o dedicare remarcabilă pentru culorile noastre, și a adus o contribuție semnificativă la revenirea în prima ligă și la dezvoltarea clubului. Sub conducerea sa, Rapid a cunoscut momente deosebite și a realizat progrese notabile pe toate planurile.

Prin munca și viziunea sa, Daniel Niculae a reușit să consolideze spiritul echipei și să apropie și mai mult comunitatea noastră de valorile clubului. După o analiză atentă și în urma unor discuții deschise și constructive, am ajuns la concluzia că este momentul pentru o schimbare de direcție la nivelul clubului.

Această decizie reflectă dorința noastră de a aduce o perspectivă nouă și de a explora noi oportunități pentru viitorul Rapidului.

Dorim să-i mulțumim din suflet pentru toate eforturile depuse și pentru devotamentul de care a dat dovadă în toți acești ani. Îi urăm mult succes în toate proiectele viitoare și suntem convinși că va continua să fie un susținător de nădejde al Rapidului! Mulțumim, Nico!”

În prezent, clubul din Giulești caută un nou președinte. Zvonurile sugerau că Victor Angelescu, acționarul minoritar al Rapidului, ar urma să-l înlocuiască pe Daniel Niculae, dar Angelescu a negat această informație.

Angelescu a declarat despre Niculae: ”Este o legendă a clubului”

El a adăugat: ”Nu a vrut cineva în mod deosebit să îl dea afară pe Daniel Niculae. Am luat deciziile împreună. Am luat decizia și am vorbit inclusiv cu Niculae despre lucrul ăsta. De comun acord am stabilit că începând cu sezonul următor nu vom mai continua împreună, la Rapid.

Nu a fost simplu nici pentru Daniel și nici pentru domnul Șucu. Toți trei am discutat și am luat cea mai bună decizie pentru club. Nu a fost ușor pentru că Niculae îmi este prieten. Ușa nu e închisă pentru Daniel. Nu ne-am certat sau ceva. Am rămas în relații bune. Repet, nu are ușile închise la Rapid. Este o legendă a clubului”, a afirmat Angelescu la Digi Sport.